Marile potlogarii produc stiri marunte. Retragerea lui Ion Iliescu e una dintre acele banalitati desavarsite, pe care presa le confunda cu momentele istorice si le preface in preludiu de necrolog. Nu e cazul. De fapt, stirea e palida ca o foaie de parametri.
Proiectul lui Iliescu a reusit si istoria s-a incheiat. In Romania nu mai e nimic de facut, ci numai de refacut. Iar tara e obosita, sleita de initiative si perfect pregatita sa isi exprime indiferenta, ruland, prin vot, orice formula de coruptie suficient recomandata mediatic si cat de cat drapata democratic. Necrologul ne apartine.
Inainte de a filozofa pe tema despartirii de Iliescu, ar trebui sa remarcam ca regimul Iliescu e perfect constituit si apt de reproducere. Cu alte cuvinte, incepem prima zi post-Iliescu insotiti de certitudinea ca regimul va supravietui creatorului. Cu sau fara Iliescu in Parlament, starea istorica de facto ramane aceeasi.
Dezlipirea lui Iliescu de privilegiile Parlamentului nu e o drama, ci un bilant. Iliescu a conchis, corect, ca nu mai are nevoie de imunitate juridica, intrucat crimele, fraudele si asezarea ilegala proiectate si protejate de Iliescu nu mai pot fi judecate. Ele au fost complet asimilate de lumea romaneasca, devenind, dupa 20 de ani, chiar lumea romaneasca. Aceasta neputinta totala de obiectivare, in care nimic nu mai poate fi judecat pentru ca totul a fost integrat, e o garantie mai mult decat suficienta: Iliescu poate porni in orice directie, inclusiv in afara Parlamentului, fara sa riste pasul in gol.
Insa cea mai grava dintre iluziile pe care presupusul abandon al lui Iliescu le invita la lucru e banuiala ca liderul etern se va stinge, cuminte si muzeal, in sala de trofee a partidului sau in volumele de memorii care vor impodobi candva casa memoriala. Nu. Ion Iliescu e condamnat la leninism, iar leninismul nu e nimic