Colapsul companiei imobiliare spaniole Martinsa Fadesa este primul semnal ca fondurile de hedging europene isi intensifica eforturile in incercarea de a obtine profit de pe urma companiilor afectate de criza financiara.
Fondurile de hedging care au achizitionat datoriile Martinsa Fadesa cu discount-uri de pana la 50% din valoarea acestora ar putea profita din plin de pe urma administrarii acestora in conditiile in care pretul de vanzare s-ar putea ridica pana la nivelul similar celui actual, scrie International Herald Tribune.
Martinsa Fadesa a anuntat la inceputul acestei saptamani declansarea procedurii de faliment, dupa ce a esuat in incercarea de a strange fonduri pentru plata datoriilor. Acesta este unul dintre cele mai semnificative colapsuri inregistrate pe piata spaniola.
Fondurilor de hedging nu prea le pasa daca o companie intra in faliment, iar asta ar putea fi o lectie dureroasa pentru actorii economici spaniori, obisnuiti cu relatiile pe termen lung cu bancile regionale, precum La Caixa.
"Astfel de situatii vor continua sa apara", spune Mark Fennessy, de la firma de avocatura Orrick din Londra. "Spania este complet nepregatita pentru ceea ce va urma. Sunt o multime de fonduri de hedging si private-equity aflate in tratative cu bancile spaniole pentru a prelua datoriile si activele detinute de catre acestea in cadrul companiilor locale aflate in dificultate", a adaugat Fennessy.
Din birourile lor aflate in zone bine cotate ale Londrei, managerii fondurilor de hedging supravegheaza companiile aflate in dificultate, in special pe acelea achizitionate prin intermediul imprumuturilor, acestea fiind si cele mai vulnerabile in fata crizei pietei de creditare.
Fondurile de hedging actioneaza de obicei prin schimbarea datoriilor achizitionate cu active, care de multe ori le garanteaza controlul asupra unor companii