O vibraţie particulară se desprinde din proza de mare subtilitate a lui Dumitru Radu Popa. Pe de o parte prin amestecul de real şi fantastic, ce balansează între un tărâm luminos, plin de culoare şi armonie, şi un tărâm straniu, ambele deschizând un labirint al lumilor paralele, al planurilor multiple, atât spaţiale, cât şi temporale. Pe de altă parte, prin paradoxala gravitate a umorului şi a ironiei ca spirit critic ce demistifică, nu prin evaziune, ci prin asimilare şi depăşire. Toate acestea sunt potenţate prin măiestria de a crea atmosferă (un decor format din oameni, tablouri şi idei), fluenţa naraţiunii şi, mai ales, aspect esenţial pentru un scriitor plecat din ţară de mai bine de douăzeci de ani, simţul limbii, ale cărei fraze sonore fidelizează prin plăcerea provocată, dar şi prin sugestia unei realităţi ce se ascunde în pliurile acestui limbaj. Acestea ar fi, în mare, liniile de forţă ale celor şapte proze reeditate (Lady V., Panic Syndrome!, Din povestirile unui frizer, Alegerea, La revoluţia română, Mi s-a părut, cu paranteze..., O zi nefastă din viaţa lui Abraham Van Beyeren) în variantă revizuită, din volumul Lady V., pe care autorul le consideră un ciclu (româno-american) închis.

Lady V., Alegerea şi O zi nefastă din viaţa lui Abraham Van Beyeren dau la iveală un univers în care frontiera dintre realitate şi iluzie, dintre trecut şi prezent se estompează, o lume în care irealul adânceşte rădăcinile realităţii, nălucirile vin să clarifice realul, cititorul trezindu-se în situaţia de a urmări coerenţa ilogicului, de a percepe firesc misterele pe care autorul i le pune în faţă cu o aparentă inocenţă, sfidând ludic cadrele rigide a ceea ce se numeşte convenţional realitate, trecerea dintr-o dimensiune în alta realizându-se discret. În ciuda unor elemente-obsesii care le leagă, cele trei proze sunt distincte, atât ca anecdotă, cât, mai ales, c