Vara, dar mai ales pe o vara ca asta, cu calduri infernale, cu praf ridicat chiar si de rasuflarea pietonilor si cu gaze de esapament numai bune pentru sinucigasii saraci, ai zice ca poezia se retrage la umbra. Nu are ea bani sa mearga pe o insula din Pacific sau macar in Mediterana si nici sa se strecoare pe o terasa d-aia racorita de instalatii cu vapori binefacatori si sa fie vazuta de lumea buna. La ceasu' asta de vara, poezia - si poetii - ai spune ca stau prin casa cu storurile de la ferestre trase, band apa rece de la frigider. Pe patruzeci de grade la umbra, simturile se molesesc, gandirea se dilata pana la a deveni gelatina, mana abia de se misca.

Televiziunile isi muta emisiunile pe malul marii, acolo unde briza face orice prostioara mult mai acceptabila, impresarii organizeaza concerte tot cam pe acolo sau pe un stadion ori intr-un parc, dar neaparat dupa ce soarele isi deleaga atributiile asfaltului de sub talpile noastre. Si cam la atat s-ar reduce oferta spirituala a verii. Dar, intr-o lume bazata si dominata de concurenta, nimeni nu mai tine seama de semnele vremii, ci vrea sa descifreze semnele vremurilor. De o vreme, poezia nu se mai lasa calcata pe bombeu de divertisment: a iesit si ea in spatiul public, si-a asociat la o atare fapta crestineasca si alte arte, ba chiar foloseste ceva din recuzita cu care showbiz-ul (ca sa-i zic pe romaneste!) isi atrage publicul, adica face dintr-o aparitie in public un eveniment. Proiectul "Scriitori pe Calea Regala" a adunat in gari sute, daca nu cumva, la Iasi si Alba Iulia, mii de oameni. Gara nu este chiar spatiul ideal de lectura: aici oamenii vin si pleaca, sunt totdeauna pe picior de fuga, au alte griji. Apoi, in gara e ca-n gara: oameni de toate felurile, public eteroclit caruia cu greu i-ai putea impaca gusturile, caruia cu dificultate i-ai ghici gradul de instructie. Cu toate acestea, zeci