După colaborarea din 2005 cu Ştefan Bănică Jr., soprana română pregăteşte un album împreună cu reprezentantul României la Eurovision 2008.
După ce a colaborat cu Ştefan Bănică pentru piesa „Numele tău“, promovată cu un videoclip în anul 2005, soprana Angela Gheorghiu doreşte un duet cu reprezentantul României la Eurovision 2008, tenorul Vlad Miriţă. Dacă, în 2005, Angela invoca „precedentul“ Montserrat Caballe - Freddie Mercury, două voci care aparent nu se puteau armoniza, dar care au „produs“ împreună un hit ce a făcut înconjurul lumii, melodia „Barcelona“, de data aceasta lucrurile par mai simple.
Vlad Miriţă este un tenor cu care Angela Gheorghiu s-ar putea armoniza cu uşurinţă. În plus, Miriţă lucrează deja pentru o piesă în duet cu celebra soprană Sarah Brightman, „I’ll Be With You“, care va fi inclusă pe viitorul album al artistei (o ediţie specială, disponibilă în ţările din estul Europei), preconizat să apară la sfârşitul lunii. Angela Gheorghiu se află în prezent la Roma, unde înregistrează un album care va marca împlinirea a 150 de ani de la naşterea compozitorului italian Giacomo Puccini.
EVZ: La împlinirea a 150 de ani de lanaşterea lui Puccini urmează sălansaţi, în colaborare cu casa de discuriEMI, un album aniversar. Ne puteţivorbi despre acest proiect?
Angela Gheorghiu:Este o întâmplare faptul că, în această perioadă, Puccini are un loc aşa de important în viaţa mea... Coincidenţa face ca zilele acestea să fiu chiar în timpul înregistrării acestui album, „Opera integrală - Madame Butterfly“, de Puccini. Mă aflu de câteva zile la Roma, unde lucrez pentru acest nou album, care va fi lansat cât de curând în întreaga lume. Consider că Puccini este unul dintre cei mai complecşi şi mai populari compozitori ai lumii. Subiectele alese de el sunt întotdeauna accesibile, gândite pentru marele public, dar operele sale