Tema acestui articol, legata de climatul literar iesean, poate fi, intr-un anumit sens al ei, nitel insidioasa. De ani de zile se poarta in aparent blajinul targ aprige dispute intre felurite grupuri, gasti, interese etc. A le mai demasca aici, cand toata lumea le cunoaste, mi se pare inutil.
Mai ales ca nu cred ca asta este important; ba chiar sunt semne ca nu animozitatile, aversiunile ori atacurile la persoana (au existat destule) ne pot reprezenta. Dimpotriva, veninurile afisate public creeaza o apasata impresie de provincialism. Cine chiar are ce face si e multumit cu prestatia pe care, de bine, de rau, o poate sustine se pastreaza in afara conflictelor de breasla. Mai ales ca acestea nu au de a face cu opera pe care fiecare reuseste sa si-o scrie, dupa posibilitati. A concepe actul cultural ca pe o competitie este semn de neputincioasa vanitate. Ba chiar de frustrare. Pentru ca toate aceste incruntate stropseli nu vizeaza decat ambitii administrative, ocuparea unor scaune confortabile, din conducerea breslei. Or, pe mine unul astfel de intentii nu ma macina; dimpotriva.
Rar orgoliu mai sensibil decat cel al scriitorilor! Eu unul ma caznesc sa devin critic literar, prin urmare incerc sa ma tin deasupra acestor conflicte. Chiar daca, normal, am si eu simpatiile si antipatiile mele. Dar ma intereseaza in primul rand ceea ce fiecare reuseste sa scrie. Nu fac jocurile nimanui, nu ma intereseaza sforariile de culise, nu ciulesc urechea la "recomandarile" pe care unii, generosi, mi le livreaza. Pentru ca, peste ani, se vor uita caraghioasele infruntari si confruntari, premiile cu care unii sunt sistematic cadorisiti, pamfletele din presa locala s.a.m.d. Dar credeti ca e usor sa adopti o astfel de atitudine in orasul de pe Bahlui? Da' de unde... Se va gasi mai mereu cineva care sa-ti reproseze ca ai uitat sa-l amintesti in cutare articol (cand tu de fapt l-
