Vicepreşedintele PD-L, Valeriu Stoica, a declarat ieri că măsura amprentării romilor nu este în concordanţă cu o politică de promovare a drepturilor omului
Vicepreşedintele PD-L, Valeriu Stoica (foto), a declarat ieri că măsura amprentării romilor nu este în concordanţă cu o politică de promovare a drepturilor omului. "Orice măsură de natură să pună în discuţie drepturile omului nu este binevenităă, a subliniat liderul democrat-liberal. Potrivit acestuia, amprentarea încalcă prezumţia de nevinovăţie şi ridică suspiciuni "că anumite persoane, pe baza unor criterii etnice, ar putea fi infractori". Declaraţia liderului PD-L vine la o zi după ce, potrivit La Republica, ministrul italian de Interne, Roberto Maroni, susţinea că preşedintele României, Traian Băsescu, nu are obiecţii în legătură cu politica Guvernului italian faţă de taberele de nomazi. "A cerut directive şi, din partea noastră, nu există nici o obiecţie în a ţine cont de recomandările sale. Şi nu există nici o obiecţie din partea sa în privinţa liniei pe care dorim să o adoptăm", a declarat oficialul italian. El consideră "lipsite de fundament" criticile premierului Tăriceanu. "Afirmaţii lipsite de orice fundament. Repet: sînt polemici false şi nu mă voi obosi să le urmăresc", a spus Maroni.
MARONI, ABSENT. Chestiunea amprentării romilor a fost discutată ieri şi la Roma, la un seminar organizat de Ambasada României şi Comunitatea Sant’Egidio, unde ar fi trebuit să aibă loc o întrevedere între Maroni şi omologul său român, Cristian David. Maroni a lipsit însă, invocînd "probleme parlamentare". A transmis doar un mesaj în care susţinea că relaţiile dintre Italia şi România privind cooperarea în domeniul siguranţei sînt foarte bune.
În cadrul seminarului, Cristian David a declarat că problema taberelor de romi din Italia este o realitate "care trebuie abordată cu măsuri potrivi