In 1966, coşmarul obligatoriei inspiraţii realist-socialiste dispare aproape cu desăvârşire din poezia mea, judecând după placheta de abia 50 de pagini, Clepsidra, apărută la EPL, la începutul lunii mai! Controlatul viraj ideologic luat de regim e bine cunoscut: imnurile şi celelalte produse de comandă socială nu mai erau impuse, ci doar călduros "recomandate", autorii lor (care parcă se înmulţiseră, în loc să se împuţineze!) primind remuneraţii sporite...
La Paris, prin anii '80, Virgil Ierunca mi-a spus, cu prefăcută ciudă: "Dragă Ilie Constantin, nu reuşesc să găsesc nimic compromiţător scris de dumneata prin colecţiile de reviste şi ziare româneşti, deşi am făcut cercetări până prin 1966... Ştii, am nevoie pentru Antologia ruşinii!". Nu l-am putut ajuta, am confirmat doar că opţiunea mea fusese conştientă. Acum, cu prilejul acestor relecturi autocritice, nu voi ezita să mă dau în vileag de îndată ce aş cădea peste vreun "compromis" uitat cu ideologia comunistă. (Am şi pus mâna pe unul, mic şi searbăd, în "Existenţa pe aripi": "alte durate lansează/ necontenit dialectica".)
Din pricina Clepsidrei, am avut de suferit nu puţine contrarietăţi... Împreună cu Mircea Ciobanu, m-am afundat într-o operaţie riscantă: aceea de a scoate tot ce ne părea, mie şi lui, superfluu din cuprinsul culegerii. Tineri şi entuziaşti amândoi, ne-am debarasat de atâta aparent "moloz" liric că nu ne-am putut opri decât la 19 poeme dintr-un sumar iniţial de cel puţin 60! La un sfert de secol după aceea, cu ocazia primei mele călătorii în România post-comunistă (în 1992), confratele şi redactorul Clepsidrei mele mi-a dat o dedicaţie - de a cărei sinceritate nu am motive de a mă îndoi - pe antologia sa retrospectivă, Patimile (editura Eminescu, 1991, în colecţia "Poeţi români contemporani"): "Lui Ilie Constantin, Poetului pe care am mizat ca pe mine însumi, cu teamă, iubir
