Negustorii ambulanti nu vindeau mai scump decat la piata. Uneori chiar o faceau mai ieftin, pentru ca se aprovizionau dimineata devreme si nu scumpeau marfa peste zi, cum se intampla uneori la piata.
Dar si atunci cand vindeau mai scump, tot merita sa se cumpere de la ei. Era marfa de o calitate mai buna si proaspata. In plus, era vanduta de persoane cunoscute, care nu aveau nici un motiv sa insele, pentru isi pierdeau clientii si nu mai castigau altii noi.
Suntem intr-o vreme in care articolele de consum se gasesc din belsug (doar in timpul crizei din 1899-1900 viata e mai scumpa). Preturile nu sunt ridicate comparativ cu puterea de cumparare existenta.
Dupa calculele lui Constantin Kiritescu, cel mai mic functionar - copistul, curierul, impiegatul - avea circa 60 de lei lunar (la 1890, chiar 120). Un sef de birou depasea 260-270 lei, un institutor - 220 lei, un capitan - 360-400 lei, un medic de circumscriptie - 480, un salahor - 2 lei pe zi, un muncitor calificat - 3-4 lei pe zi.
Si preturile? O paine - 47 de bani la 1878 si doar 20 de bani daca era neagra; o jimbla - 30 de bani la 1906; un ou - 15 bani la 1878, iar la 1906 cu acest pret cumparai doua oua; o gaina - 2 lei, iar la 1906 1,25-1,50; 1 pui - 1 leu, iar la 1906 60-70 de bani; un curcan - 4 lei la 1878 si 7-8 lei 28 de ani mai tarziu; 1 kg lapte vaca - 62 de bani la 1878 si 40 de bani trei decenii mai tarziu; cascaval - 1,67 lei si 1,80 lei intre aceleasi date. Vinul avea aproximativ acelasi pret imediat dupa castigarea independentei si la 1906: intre 3,50 si 6 lei (era mai scump vinul de Dobrogea decat cel de Moldova, poate pentru ca al doilea se gasea in cantitate mai mare). Se constata, cu alte cuvinte, ca preturile la principalele produse alimentare nu cresc, ci scad. Cu atat mai interesanta este aceasta constatare cu cat, intre timp, salariile cresc, chiar daca nu s
