Reproductibile la nesfîrşit, pe orice fel de suport, cărţile nu păstrează, din unicitatea care distinge capodoperele altor arte, decît minima vanitate a ediţiilor de lux. Din cînd în cînd, totuşi apar, în fiecare cultură, adepţi ai singularului, pătimaşi ai gestului irepetabil, revoluţionar, chiar cînd implică instrumente altminteri paşnice, hîrtie, creion, penel. Cărţile lor sînt happening-uri (sic!), întîlniri intempestive între texte şi portrete, schiţe, colaje. Aşa e Sadismul adevărului, de Saşa Pană - ce titlu mai aproape de avangardă? -, cu ilustraţii de Victor Brauner, Marcel Iancu, Alfred Jarry, Kapralik, S. Perahim, Picasso, Man Ray, Jacques Vaché. O şcoală. Apărut la Editura unu - sigla însăşi a începutului fără urmări, şi fără urmaşi, pe Dogarilor 36. În '36.
Exemplarul pe care l-am deschis are numărul 106, dintr-un tiraj confidenţial, am spune azi, de trei sute şaptezeci de volume, cifră rezervată, în graficele de vînzări, foarte finelor cărţi de poezie. Nici nu este altceva, decît poezie despre poezie, şi despre confraţi. Despre cei puţini, pîndiţi prin veac de "coaliţia celor mulţi; spumegînd de neînţelegere şi dispreţ, vor ei să ucidă balaurul care le turmentează reumatismele." O mărturisire de credinţă în retragere (a altora), încheiată cu versiunea abreviată a celebrelor liste: "Omer, Dante, Shakespeare, Swift, Daniel de Foë, Cervantes". Bătrînii tineri.
O închinare întru Jarry, cel care n-a mai apucat să asculte encomioane, ca sexagenar, deschide complotul. O sumă de generalităţi greu l-ar reface din cuvinte, însă gesturile lui, nobil-risipitoare, precum acela de-a rupe dintr-o moştenire nu pentru pîine, ci pentru o revistă, care piere "după ultimul pumn de monede dus tipografului", spun cine era, pentru ai lui, lucidul agonic. Roi Petaud al suprarealismului.
O schiţă a lui Man Ray arată masa de disecţie, umbre
