Florian Bichir: "Retragerea lui Ion Iliescu este iluzorie. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, pentru că Iliescu nu va renunţa niciodată la politică."
Venerabilul comunist, ca să nu-i spunem precum Vadim odinioară - „bătrâna cârpă kaghebistă“ - va depune armele odată cu ultima sa răsuflare. Sau poate şi pe patul de moarte va rosti vreun discurs mobilizator şi va anunţa pe cine lasă urmaş.
Nici nu contează dacă Iliescu s-a speriat de uninominal şi evită astfel o înfrângere ruşinoasă sau dacă doamna Nina a reuşit, în sfârşit, să-l facă să mai stea pe-acasă. Cert este că pasul înapoi făcut de fostul preşedinte este unul strategic. La urmaurmei, în ce funcţii mai putea el accede din moment ce le-a bifat pe toate? Iar în centrul puterii - acolo unde-i place la nebunie - va rămâne în continuare. Fiindcă pentru o mare parte din electoratul PSD, dar şi a politicienilor social-democraţi, Iliescu rămâne un guru, un Mahatma Gandhi din Kiseleff.
În mod aproape paradoxal, gestul lui Iliescu pare să ajute PSD-ul şi nu să-l slăbească. Mircea Geoană, care s-a contrat de multe ori cu Iliescu, dar nu a reuşit să-l izoleze în partid, are acum, cel puţin la prima vedere, ocazia să preia hăţurile. Să restructureze partidul din temelii, fără teama că aripa Iliescu îi va da peste mâini precum odinioară rusul Leonid Popov cosmonautului Prunariu.
De când a câştigat funcţia de preşedinte PSD, Geoană a lăsat să se înţeleagă, pe toate canalele posibile, că vrea să făurească un partid modern, autentic social-democrat, dar nu este lăsat de „durii lui Iliescu“. Acum, când „el lidero maximo“ dă dovadă de slăbiciune, Geoană&Co pot arăta ce sunt în stare.
Dincolo de şabloanele devenite clasice ale luptei dintre dreapta şi stânga, un partid social-democrat are în România încă mari şanse de succes. Într-o lume a banului, bunăstarea este