LIPSIŢI DE AUTORITATE • Decît agent de teren, mai bine orice

Pădurarii moderni care apără parcurile naturale şi naţionale ar trebui să fie extrem de intransigenţi cu cei care taie copacii, ucid animale şi aruncă gunoaie în păduri şi zone protejate. Salariile mici, dotările precare şi frica de prădătorii cu două picioare şi epoleţi îi determină însă să se mulţumească cu prinderea găinarilor care fură două crengi şi pescuiesc cu un băţ sau să alerge după fluturi cu cercetătorii prin rezervaţii, în loc să ia urma braconierilor care fac prăpăd.

Cînd spui "ranger", te aştepţi ca în faţa ochilor să-ţi apară un personaj din safari, în costum de camuflaj, coborînd dintr-un jeep care mănîncă muntele abrupt. Sau cel puţin un personaj îmbrăcat corect în costum verde, agil şi bronzat, care-ţi spune poveşti cu urmăriri, salvări spectaculoase şi animale prietene, pe care le ocroteşte din dragoste de natură. Aşteptările îţi sînt date peste cap de apariţia "agentului de teren", termenul exact din nomenclator, îmbrăcat de stradă, cel mult cu o vestă, alteori la cămaşă şi-n pantofi. Şi înţelegi de ce se lipsesc de uniformă: cea care le-a fost făcută e dintr-un material gros, de doc, cu o culoare ce ar face să turbeze rîşii şi lupii din păduri. De cele mai multe ori, agentul are drept maşină de teren o rablă de Dacie papuc sau un ARO, maşini al căror consum ar face invidios şi calul din poveste care înghiţea pe nerăsuflate jăratic. Într-un cuvînt, rangerul de România e ceva mai mult decît un pădurar şi mult mai puţin decît ce ar trebui să fie.

PAZA BUNĂ TRECE AMENDA REA. Nici la Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, nici la Parcul Natural Porţile de Fier rangerii nu se pot lăuda cu realizări spectaculoase. Amenzile sînt păsări rare, pentru că de cele mai multe ori le aduc pe cap contestări, procese, drumuri la tribunale care le mănîncă bugetele. Aşa că s