Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copil campion naţional la carting

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 19 iulie 2008 ·

Leo Borlovan a fost, la 3 ani şi 4 luni, cel mai tânăr campion mondial la carting. El este fiul lui Alexandru Borlovan, care a câştigat multiple competiţii de raliuri. Sursa: Ştefan Both

La o vârstă la care mulţi părinţi nu-şi lasă copiii nici să se joace cu „maşinuţ ele de fier“, Leonard Borlovan conducea pe pistă un cart, cu o viteză de peste 100 de kilometri pe oră. Fiul multiplului campion naţional de raliuri, Alexandru Borlovan, acum în vârstă de 6 ani, s-a născut cu viteza în sânge.

La 3 ani conducea deja un cart, iar după patru luni a stabilit un record mondial pentru cel mai tânăr pilot care parcurge un tur de pistă, pe pista „Green Garden“, de lângă localitatea Pula, din Croaţia. „Am căutat să văd dacă mai există cineva mai tânăr, dar nu am găsit“, spune tatăl piciului. La 4 ani, Leo Borlovan a terminat campionatul judeţean cu o victorie, iar la 5 ani şi jumătate a intrat cu dispensă în Campionatul Naţional de Carting, la clasa „Pufo“. În 2007, a debutat cu o victorie pe pista „AMC“ din Bucureşti, iar la finele sezonului, a ridicat trofeul de campion al României.

Leo cel fără frică

„Nu i-a fost frică niciodată. E deosebit de conştient. Are reacţii de pilot, nu face mişcări dure care să-l scoată afară“, spune Alexandru Borlovan, tatăl, antrenorul şi totodată managerul micuţului. Pentru puşti, cursele de maşini şi carting se reduc la joacă. „Cel mai bine mă simt în cart. Alte hobby-uri nu am. Vreau să ajung în Formula 1, competiţie în care idolul meu a fost Michael Schumacher“, spune Leo.

La începutul sezonului 2008, Borlovan junior a avut parte de primul accident serios din carieră. Chiar în timpul încălzirilor din prima etapă, de la Bacău, Leo s-a ciocnit cu un concurent care a frânat brusc în faţa sa. „Cartul a fost distrus total. A scăpat însă nevătămat. Reacţia mea de atunci e de nedescris. L

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum o ora
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin anulează datoriile financiare ale soldaţilor ruși care se angajează să lupte cel puțin un an în Ucraina

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care soldaţii care semnează cu Ministerul Apărării un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate.

Superliga: Surpriză la Sibiu, FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-1

News.ro acum o ora
Echipa FC Hermannstadt, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, liderul campionatului, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 17-a. Sibienii au început meciul cu un penalti acordat în favoarea lor după un fault co

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 3 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°