Tenorul spaniol cântă mâine, la ora 20.00, la ştrandul Tineretului din oraşul bănăţean Din lista de piese pe care le va interpreta la concert fac parte serenadele napolitane, tangouri
Tenorul spaniol cântă mâine, la ora 20.00, la ştrandul Tineretului din oraşul bănăţean
Din lista de piese pe care le va interpreta la concert fac parte serenadele napolitane, tangouri argentiniene, "Romeo şi Julieta" şi un imn catalan al iubirii.
Jose Carreras concertează la Timişoara alături de sopranele Sabina Puertolas, din Spania, şi Alexandra Coman, din România, iar cel care va dirija orchestra Filarmonicii Banatul este nepotul său David Gimenez Carreras.
În programul concertului sunt incluse arii din opere cunoscute şi îndrăgite, precum "La Musica Proibita" ("Muzica Interzisă"), cea mai cunoscută arie a lui Stanislao Gastaldon, tangourile lui Carlos Gardel, dar şi melodrama Linda di Chamounix, de Gaetano Donizetti. Spectacolul va avea două părţi, iar Carreras, în vârstă de 62 de ani, va cânta şi în duet cu cele două soprane.
Cină festivă cu VIP-uri
Cei care deţin unul din cele 100 de bilete categoria VIP, în valoare de 800 de lei, vor participa la Cina Festivă cu Jose Carreras, eveniment care va avea loc la Yacht Club Timişoara. În preţul acestor bilete se numără accesul la cină, accesul în zona VIP a concertului şi în parcarea specială.Toate beneficiile obţinute în urma concertului sunt destinate unor proiecte culturale şi caritabile, realizate de Asociaţia Culturală Arte Factum.
Jose Carreras a mai cântat de două ori în România, de fiecare dată cu aceeaşi soprană Alexandra Coman. Prima oară a fost în decembrie 2004 şi, mai recent, în iulie anul trecut, când a participat la Gala Charity Dinner de la Palatul Parlamentului.
Cum ajungi la concert
Există un număr total de 7864 de bilete la spectacol. Biletele costă