Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalele vâlcene, dotate cu aparatură performantă

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 19 iulie 2008 ·

200 de spitale vor beneficia în acest an de aparatură în valoare de 7,9 milioane de euro pentru modernizarea camerelor de gardă. Printre localităţile care vor primi aparatură performantă se numără şi câteva din judeţul Vâlcea. Pentru a putea beneficia de acest ajutor, fiecare unitate medicală trebuie să amenajeze o cameră de gardă, care va fi prevăzută cu aparatură medicală de resuscitare, de monitorizare, defibrilator, dar şi alte sisteme. Cinci spitale din judeţul Vâlcea vor primi astfel de aparate moderne: Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Râmnicu Vâlcea, Spitalul Drăgăşani, Spitalul Horezu, Spitalul Brezoi şi Spitalul Bălceşti. 17 milioane de euro va investi Ministerul Sănătăţii pentru a finaliza acest program, până la sfârşitul anului. Fiecare unitate medicală poate primi două-trei module, în funcţie de numărul pacienţilor care se află arondaţi la spitalul respectiv. Directorii acestor spitale vor face rapoarte prin care vor solicita tot ce au nevoie pentru o mai bună fucţionare. Primăriile au obligaţia să doteze aceste compartimente. „Se vor face 250 de module la nivel naţional, iar unele spitale, care au foarte mulţi pacienţi, vor avea trei module de primiri urgenţe. Primarii trebuie să se implice şi să asigure condiţiile unui astfel de compartiment. Conducerile ASP trebuie să declanşeze acţiuni de control pentru ca totul să fie în regulă“, a precizat secretarul de stat în probleme de sănătate, doctorul Raed Arafat, în cadrul unei videoconferinţe. 200 de spitale vor beneficia în acest an de aparatură în valoare de 7,9 milioane de euro pentru modernizarea camerelor de gardă. Printre localităţile care vor primi aparatură performantă se numără şi câteva din judeţul Vâlcea. Pentru a putea beneficia de acest ajutor, fiecare unitate medicală trebuie să amenajeze o cameră de gardă, care va fi prevăzută cu aparatură medicală de resuscitare, de monitorizare, def

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum 53 minute
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum o ora
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum 46 minute
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 4 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Județele cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului: Capitala conduce detașat, cu o medie netă de 5.665 de lei

Mediafax acum 5 ore
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro, potrivit unui comunicat. Din numărul total de joburi, o tremie a avut și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce priveșt

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum o ora
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°