Mesajul a fost trimis. Multumesc!

T.Băsescu :"Parlamentul face o nouă naţionalizare" (video)

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 19 iulie 2008 ·

Preşedintele Traian Băsescu acuză din nou. Parlamentul că a făcut o lege pentru o anumită clientelă, motiv pentru care a trimis spre reexaminare noua lege a caselor naţionalizate. Şeful statului cere partidelor să nu fie părtaşe la o nouă naţionalizare. Preşedintele Traian Băsescu acuză din nou

Parlamentul că a făcut o lege pentru o anumită clientelă, motiv pentru care a trimis spre reexaminare noua lege a caselor naţionalizate. Şeful statului cere partidelor să nu fie părtaşe la o nouă naţionalizare.

Noua lege a caselor naţionalizate, potrivit căreia retrocedările nu se vor mai face în natură, ci doar în echivalent, este considerată de Preşedinţie drept inechitabilă, neconstituţională şi, în fapt, fundamentul unei noi naţionalizări. Preşedintele Traian Băsescu a ieşit ieri într-o conferinţă de presă pentru a argumenta cererea adresată Parlamentului de reexaminare a legii, care, în opinia sa, serveşte unei anumite clientele politice care a dobîndit proprietăţi. "Cel mai grav lucru, din punct de vedere politic, este că, fără să declare, devine un act de renaţionalizare, consolidînd ceea ce s-a făcut în perioada comunistă, cînd oamenii au fost deposedaţi abuziv de proprietăţi", a susţinut Traian Băsescu, arătînd că se "anulează implicit calitatea de proprietar a celor care au fost deposedaţi abuziv de bunuri imediat după instaurarea regimului comunist".

ARGUMENTE. În cele 11 puncte cu care a argumentat întoarcerea legii în Parlament, şeful statului include, de exemplu, prevederea legată de despăgubirea celor care au cumpărat imobile naţionalizate în baza Legii 112 la preţul pieţei, deşi ei au cumpărat la preţ de contabilitate. "Ai dat 15.000 de dolari, pentru ca statul să te despăgubească acum cu 300.000 de dolari sau euro", a motivat preşedintele "ajutorul" dat clientelei de proprietari de naţionalizate, care au acum "ocazia de a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 2 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 4 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 41 minute
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Gigi Becali a intrat în direct a doua zi după FCSB - Hermannstadt: „E jucător pe care poți să iei zeci de milioane”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Gigi Becali (67 de ani), patronul de la , e convins că a dat lovitura cu Alexandru Stoian, puștiul de 17 ani care i-a adus . Campioana României a fost condusă încă din minutul 75, în urma reușitei semnate de Kujabi, însă atacantul transferat de la F

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 35 minute
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 5 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: „Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, un proiect vizionar”

Gandul acum 12 minute
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii, a afirmat, duminică, după vizita la şantierul Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, că acesta este un proiect „vizionar, unic în peisajul medical românesc”. Va fi primul spital complet

Știri Constanța Dosar penal pentru incidentul de la „Beach Please!” în care un minor a sărit de pe scenă

Ziua Constanta acum 51 minute
Cu privire la imaginile apărute în mediul online, din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, Jandarmeria Mobilă Tomis face următoarele precizări: Pe data de 12 iulie a.c., în juru

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°