Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bolnavii, fără medicamente din cauza calculatorului

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 19 iulie 2008 ·

Ministerul Sănătăţii s-a grăbit să lanseze noua listă a medicamentelor compensate înainte ca softul aferent să fie funcţional şi, implicit, utilizabil în toate farmaciile, motiv pentru care bolnavii nu îşi pot procura medicamentele compensate sau gratuite, susţin medicii şi farmaciştii. Noua listă a medicamentelor compensate sau gratuite a intrat în vigoare pe 15 iulie, adică înainte de implementarea softului ce conţine noua listă a acestor medicamente. „Această listă nu a făcut decât să creeze o mare harabură, mai ales în asistenţa primară, deoarece medicii de familie nu o pot accesa, deocamdată, decât pe site-ul Ministerului Sănătăţii. De cele mai multe ori, din cauza abundenţei de accesări, site-ul se blochează şi am primit numeroase plângeri de la medici că nu pot elibera medicamentele la timp, neavând posibilitatea de a consulta lista“, a declarat pentru NewsIn, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae. Acesta a mai criticat şi protocoalele terapeutice care însoţesc lista de medicamente, pe motiv că acestea nu conţin indicaţii terapeutice şi recomandări de administrare a unor medicamente pentru o anume boală, ci specifică doar ce medicamente sunt compensate şi gratuite pentru afecţiunea respectivă.

„Aceste protocoale nu sunt terapeutice, ci de detectare a medicamentelor compensate şi gratuite şi nu cresc deloc calitatea actului medical“, a subliniat prof. dr. Astărăstoae. Pe de altă parte, multe farmacii din ţară nu au primit de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) softul cu lista de medicamente compensate şi nu le pot elibera, chiar dacă pacientul vine cu o reţetă prescrisă de medic. „Sunt peste 4.500 de farmacii în România care se află în relaţie contractuală cu CNAS şi nu toate au primit softul necesar. Cele care nu au acest soft se află în imposibilitatea de a elibera medicamentele compensate şi gra

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 50 minute
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum o ora
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum o ora
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum 42 minute
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum 52 minute
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

Caruselul unui parc de distracţii din Birmingham s-a prăbuşit

Mediafax acum o ora
Caruselul unui parc de distracţii din târgul oraşului Birmingham s-a prăbuşit. În interior se aflau mai mulţi turişti. Mai multe persoane au fost rănite.

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum o ora
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 6 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Companiile aeriene globale estimează venituri de 1 trilion de dolari pentru 2025, în pofida penuriei de avioane

News.ro acum o ora
Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) a prognozat pentru 2025 venituri globale ale industriei aviatice de peste un trilion de dolari, împreună cu un număr record de 5,2 miliarde de pasageri, în pofida dificultăţilor în aprovizionare

Vremea

București
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°