Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banii motiveaza medicii la Policlinica cu plata

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 19 iulie 2008 ·

Surse din interiorul institutiei ne-au declarat ca "daca la Policlinica 1 medicii au obligatia sa-si ia concediul, la cea cu Plata au obligatia sa vina". Daca ar fi sa comparam situatia de acum cateva zile, prin care aduceam la cunostinta modalitatea dispretuitoare in care sunt tratati pacientii la Policlinica 1, cu realitatea cotidiana de la Policlinica cu Plata, constatam ca circumstantele sunt favorabile pentru cei care aleg sa-si rezolve problemele medicale in cea din urma institutie sanitara. Se stie ca serviciile medicale oferite de institutiile statului, lasa, de cele mai multe ori, de dorit, iar vinovatii in acest context sunt medicii, prin lipsa lor de responsabilitate fata de profesia pe care au ales sa o practice. Subiecte precum nerespectarea programului de lucru, lipsa unui minim de bun simt in ceea ce priveste afisarea programului real cand acestia pot fi gasiti si a perioadei de concediu, ori conditiile infecte de pe holurile institutiilor, duc, incet, dar sigur la adancirea neincrederii fata de cei care isi desfasoara activitatea in sistemul finantat de stat. Astfel, a luat amploare sistemul de plata directa a serviciilor medicale. La policlinica cu Plata Constanta, medicii respecta aproape cu exactitate programele pe care le au afisate la fiecare cabinet in parte. In fond, este interesul lor, caci avand contract de colaborare cu institutia, remuneratia lunara este proportionala cu numarul pacientilor consultati zilnic.

In vacanta, dar la munca Curios sau nu, medicii care ofera servicii in acest sistem cu plata isi desfasoara activitatea si la Policlinica 1, si chiar daca sunt in concediu acestia vin la program. Ceea ce, denota interesul sporit pentru munca atunci cand vine vorba de mai multi bani in bugetul propriu. Adica se poate, insa nu se doreste, nici punctualitate, nici responsabilitate, nici servicii de o calitate sporita, atunci c

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 2 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 4 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 2 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

ÎPS Teodosie face noi declarații controversate – „ Nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească”

Ziua Constanta acum 2 ore
ÎPS Teodosie face noi declarații controversate. După ce a spus că fumătorii nu pot fi împărtășiți, Teodosie revine și spune acum că nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească. Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teod

Crima din Grădina Botanică din Craiova. 15 ani de închisoare pentru tânărul care a înjunghiat o fată mortal, „din plictiseală”

Adevarul acum 38 minute
Tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare. Decizia este definitivă și a fost dată vineri, 27 septembrie, de Cur

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum o ora
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6% din PIB

Radio Mures acum 53 minute
Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6 la sută din Produsul Intern Brut, la peste 80 de miliarde de lei, dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2023 – anunţă Ministerul de Finanţe. La rectificarea bugetară adoptată r

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 3 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Vremea

București
acum

29°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

14°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

26°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/18°
lun.

7°/9°
Constanta
acum

22°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/22°
dum.

13°/23°
lun.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/18°
lun.

7°/12°
Timisoara
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°