Gheorghe Nichita, şeful său la organizaţia judeţeană, a declarat că oricum acesta ar fi fost dat afară, iar Mircea Geoană a spus doar un răspicat „Amin”
Senatorul PSD Ion Solcanu a anunţat sâmbătă că demisionează din partid, el acuzând faptul că a fost marginalizat în filiala ieşeană a PSD, condusă ce Gheorghe Nichita, primarul de Iaşi. „După ce a preluat conducerea filialei, noul preşedinte, influenţat şi de prost - sfătuitori, a împărţit organizaţia în «oamenii lui Solcanu» şi restul.
În consecinţă, unii dintre consilierii judeţeni au demisionat, iar alţi militanţi, astfel stigmatizaţi, s-au îndepărtat sau au fost îndepărtaţi”, spune Solcanu într-o scrisoare deschisă adresată conducerii PSD Iaşi. Acesta mai susţine că el însuşi a fost marginalizat, prin neinvitarea sa de aproape un an la şedinţele Biroului Permanent Judeţean al PSD. Reacţiile liderilor PSD faţă de demisia lui Ion Solcanu au fost diferite. Dacă deputata PSD de Iaşi Gabriela Nedelcu susţine că senatorul Ion Solcanu a fost forţat să plece din PSD şi consideră că atitudinea actualei conduceri a social-democraţilor ieşeni este o gravă greşeală, Gheorghe Nichita, cel vizat de declaraţiile lui Solcanu, a spus că, probabil, ar fi urmat oricum excluderea acestuia din partid.
Cel mai plastic s-a exprimat Mircea Geoană, care aflând că Ion Solcanu, unul dintre apropiaţii lui Ion Iliescu, a părăsit partidul, a spus scurt “Amin”, fără să facă alte comentarii. Ion Solcanu l-a acuzat, ieri, pe Geoană că este „părtaş“ la plecarea sa din partid, pentru că a încurajat atitudinea conducerii PSD Iaşi în privinţa marginalizării sale în cadrul organizaţiei. (DHP)
Gheorghe Nichita, şeful său la organizaţia judeţeană, a declarat că oricum acesta ar fi fost dat afară, iar Mircea Geoană a spus doar un răspicat „Amin”
Senatorul PSD Ion Solcanu a anunţat sâmbătă că demisionează din parti