Timpul poate ucide iubirea. Deseori, după mai mulţi ani petrecuţi împreună, partenerii se izolează, iar dragostea se stinge pe măsură ce cuplurile se îndreaptă spre plafonare ori spre
Timpul poate ucide iubirea. Deseori, după mai mulţi ani petrecuţi împreună, partenerii se izolează, iar dragostea se stinge pe măsură ce cuplurile se îndreaptă spre plafonare ori spre divorţ. Descoperiţi soluţiile moderne propuse de psihologi pentru a-i menţine aproape pe cei care se iubesc şi chiar pentru a-i ajuta să se reîndrăgostească unul de celălalt.
Probleme precum calmarea situaţiei tensionate între parteneri înainte de culcare sau faptul că relaţia sexuală îşi pierde din importanţă în cazul persoanelor trecute de 50 de ani nu mai sunt valabile, iar psihologii vă explică de ce.
Relaţia de cuplu a fost şi va rămâne una dintre temele centrale de interes ale umanităţii. Misterul constituirii unui cuplu suscită şi astăzi, poate mai mult ca oricând, întrebări şi căutări în desluşirea acestui miraculos domeniu.
Dorinţa descifrării ecuaţiei ce stă la baza afinităţilor elective, ce unesc cei doi parteneri în cadrul unei relaţii de cuplu, a strâns laolaltă mai mulţi specialişti din foarte multe domenii, începând cu literatura, filozofia, uneori matematica şi terminând cu aplicaţii mai noi din sfera medicinei, sociologiei şi psihologiei.
Dacă începuturile au fost marcate de interesul ce venea din partea filozofiei şi literaturii, continuând cu intervenţia antropologiei, religiei şi medicinei, asistăm astăzi la paternitatea ce şi-o arogă în definirea relaţiei de cuplu, poate pe bună dreptate, sociologia şi în special psihologia.
Cu cât societatea îşi continuă inevitabil drumul spre modernitate, cu atât apare necesitatea unor analize din perspectiva multidisciplinarităţii a domeniilor cu privire la perspectiva dezvoltării umane şi implicit a c