Andrei Crăciun: "Ion Iliescu nu va mai merge în Parlament. Nu e nici măcar o victorie târzie şi inutilă a „golanilor“ de altădată. E doar ultimul calcul rece al unui animal politic alfa, care nu mai are ce devora."
Iliescu s-a retras când a vrut, parcă în ciuda tuturor celor care l-au urât în anii ăştia, tuturor celor care i-au imaginat bătrâneţile deranjate de procurori alergându-l cu dosarele ca nişte bâte de mineri. Dar nu va fi aşa. „Golanii“ au pierdut, pentru că idealismul a fost, este şi va fi religia revoluţionarilor naivi. Au pierdut, pentru că nu puteau câştiga. Iar acum e prea târziu. Au plecat din ţară, nu mai sunt tineri, şi-au tuns pletele, muncesc în multinaţionale, poartă toţi ecuson şi se complac în civilizaţia vacanţelor. E prea târziu pentru încă o revoluţie.
Nu uninominalul şchiop l-a trimis pe Iliescu la plimbări prin parc, alături de venerabila doamnă Nina. Încă s-ar găsi destule colegii în care Iliescu să performeze ca-n Duminica Orbului. Retragerea „Patriarhului Roşu“ nu vesteşte nici moartea partidelor politice ca instituţii ale statului de drept românesc. Pentru că în România nu există partide adevărate, ci doar găşti care nu reprezintă nimic altceva decât propriul interes. Iar statul de drept românesc e doar o expresie goală, pe care o învaţă studenţii de la ştiinţe sociale, studenţi care după două beri se cred Lech Walesa.
Ion Iliescu nu va mai merge în Parlament, dar nici nu e nevoie. Spiritul său zâmbeşte împăciuitor, se lăţeşte pe toată lungimea grotescă a Casei Poporului. Şi aşa va mai fi multă vreme. Condamnarea comunismului din decembrie 2006, făcută româneşte, cu circ şi fără consecinţe, ne-a adus aminte ceea ce între timp am uitat iar: că majoritatea gălăgioasă a parlamentarilor României vine din partea întunecată a istoriei şi se (ne) duce spre nicăieri.
Şi mai e ceva: PSD, visul
