Cînd eram mult mai tînăr, aveam un amic cu un tupeu teribil. Marian era student la Politehnică, rămăsese repetent vreo trei ani, dar spunea despre el că e un fel de geniu ingineresc, inventatorul apei calde şi al cîrligului de rufe

Cînd eram mult mai tînăr, aveam un amic cu un tupeu teribil. Marian era student la Politehnică, rămăsese repetent vreo trei ani, dar spunea despre el că e un fel de geniu ingineresc, inventatorul apei calde şi al cîrligului de rufe. Jumătate megaloman, jumătate escroc, se dădea deştept, bogat şi om de mare succes, în general.

De multe ori, vrăjeala lui ţinea şi găsea cetăţeni care să-l cinstească sau să-l împrumute cu bani pentru nu ştiu ce inovaţie care va revoluţiona Pămîntul.

Abia apăruseră calculatoarele pe scară ceva mai largă în România. El îşi scosese la imprimantă pe nişte coli A4 de cîteva sute de ori numele lui cu "Ing." în faţă. Decupase colile în pătrăţele şi aşa rezultaseră un fel de cărţi de vizită.

Cred că singura lui invenţie autentică a fost o metodă originală de a agăţa femei. Prindea cu un capsator de un prezervativ o hîrtiuţă cu numele lui şi, cînd voia să se dea la vreuna, îi întindea ritos instalaţia spunîndu-i: "Asta-i cartea mea de vizită!".

Unele fete percutau la aluzia asta şi îi picau în plasă. Dacă altele îi făceau scandal, omul o dădea la întors şi spunea că el, de fapt, e şi voluntar la o asociaţie anti-SIDA şi că, de fapt, luptă împotriva răspîndirii bolilor venerice.

Supărat

În perioada în care mă mai vedeam cu Marian mă părăsise o colegă de-a mea, o fată la care ţinusem. Eram "distrus" de vreo patru-cinci zile, timp în care făcusem diverse beţii de consolare prin oraş. Într-o dimineaţă m-am trezit cu ideea fixă că trebuie să dreg situaţia şi altfel, adică să scot de undeva o tipă nouă. Pe atunci nu exista internet la tot pasul, aşa că singura soluţ