Persoanele angajate in operatii de intrajutorare, ucise in Somalia. In situatia in care Somalia se confrunta cu seceta, preturi ridicate la alimente si cresterea inflatiei, foarte multi angajati ai organizatiilor de intrajutorare parasesc posturile si, de cele mai multe ori, tara. Acestia sunt alungati de ceea ce pare a fi o campanie violenta pentru eliminarea lor. Pe strazile capitalei somaleze, Mogadishu, au aparut recent pliante in care persoanele care se ocupa cu asemenea programe sunt numite "infidele" si care avertizeaza ca acestea vor fi vanate in mod sistematic. Din ianuarie 2008, cel putin 20 de angajati ai organizatiilor de intrajutorare au fost ucisi si multi altii au fost rapiti. In acest context, operatiunile de intrajutorare sunt puse in pericol, anunta The New York Times.
Obama atrage atentia asupra Afganistanului. Candidatul democrat pentru alegerile prezidentiale din SUA, Barack Obama, intr-o vizita la Kabul, a declarat ca Afganistanul ar trebui sa fie in centrul atentiei, in ceea ce priveste razboiul impotriva terorismului, iar nu Irakul. Vorbind despre situatia Afganistanului, in cadrul primei sale vizite in acest stat, Obama a descris-o ca fiind primejdioasa si de maxima importanta. In discutii anterioare cu presedintele afgan, Hamid Karzai, acesta a promis sa lupte impotriva terorii intr-un mod “viguros”. Vizita lui Barack Obama face parte dintr-un turneu politic care va include si Irakul, precum si alte parti ale Orientului Mijlociu si Europei, relateaza BBC.
Atentat cu bomba in Spania, revendicat de ETA. Patru bombe au explodat, duminica, in nordul Spaniei, insa atentatul s-a soldat doar cu pagube materiale si un singur ranit. Gruparea separatista a avertizat, in avans, autoritatile in privinta unora dintre bombe. Prima bomba a explodat, fara avertisment, in jurul orei 5:00 a.m. langa o banca din Getxo, iar cinci ore mai tarz