Multe înţelegeri şi întîmplări nemenţionate în presa vremii s-au petrecut între comandanţii şi ofiţerii celor două armate – română şi sovietică – în vara lui 1958. Despre acestea povestesc martorii.
Multe înţelegeri şi întîmplări nemenţionate în presa vremii s-au petrecut între comandanţii şi ofiţerii celor două armate – română şi sovietică – în vara lui 1958. Despre acestea povestesc martorii.
Despre plecarea Diviziei mecanizate sovietice, staţionate de la sfîrşitul războiului în judeţele Timiş şi Arad, şi organizarea ceremoniei de "despărţire" din iunie 1958, ne-a relatat generalul în rezervă Marin Badea Dragnea, fostul comandant al Corpului 38 de Armată din Banat.
Marin Badea Dragnea este în prezent general de armată în retragere, preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război.
Jurnalul Naţional: Ce funcţie aveaţi, domnule general în 1958?
Marin Badea Dragnea: La plecarea trupelor sovietice din anul 1958 eram comandantul Corpului 38 Armată din Banat. Corpul 38 avea în subordine trei divizii: o divizie la Lugoj, una la Timişoara şi alta la Oradea Mare. Efectivele celor trei mari subunităţi de corp de armată erau aproape la 60.000 de ostaşi, gradaţi, subofiţeri, ofiţeri şi generali şi peste 60.000 de cai. Cai, nu cai putere cu tancuri. Veneam de la Corpul 40 Armată, de la Lugoj.
De la Stalingrad la Viena
Pînă în 1944, soldaţii sovietici şi cei români au fost inamici. După lovitura de la 23 august au devenit aliaţi. Cum s-au înţeles după război soldaţii şi ofiţerii celor două armate?
Armata română, iniţial, mai ales ofiţerii, o parte din ofiţeri, nu prea s-a simţit bine atunci cînd s-a ordonat întoarcerea armelor împotriva Germaniei hitleriste, pentru că trei ani noi luptasem împreună cu ei, de la Prut pînă la Stalingrad. Dar ca ostaş execuţi ordinul fără şovăire. Şi
