În vremea lui Ceauşescu, toate recoltele erau bune. Chiar foarte bune. Pe hîrtie. În ’89 au ieşit din raportări 60 de milioane de tone de cereale. O producţie la hectar cum nu visa nici America. În ’90, cînd s-au curăţat datele statistice, am văzut cît de mult fuseseră umflate cifrele. Prin înmulţire cu trei şi ceva.

În vremea lui Ceauşescu, toate recoltele erau bune. Chiar foarte bune. Pe hîrtie. În ’89 au ieşit din raportări 60 de milioane de tone de cereale. O producţie la hectar cum nu visa nici America. În ’90, cînd s-au curăţat datele statistice, am văzut cît de mult fuseseră umflate cifrele. Prin înmulţire cu trei şi ceva. Nimeni nu se gîndea însă atunci să evalueze recolta în raport cu contribuţia la PIB. De fapt, nu calcula nimeni nici un PIB, pe care să-l fi raportat la alte ţări, ca să ştim unde ne aflăm în Europa şi în lume. Se calcula doar un soi de "produs social", un indicator sofisticat şi nerelevant, ca să ne bucurăm… că progresăm.

Abia tranziţia ne-a învăţat ce înseamnă producţiile agricole pentru PIB-ul ţării. Căci după decembrie ’89 am văzut cum, de la un an la altul, PIB-ul creşte ori scade cu sume în lei echivalînd cu un miliard sau două de euro după cum sînt recoltele, mai mari sau mai mici. Drama este că aceste fluctuaţii sînt lăsate în Voia Domnului: PIB-ul creşte în anii în care Dumnezeu ne dă ploi şi recolte bune şi scade în anii cu secetă şi inundaţii. Agricultura noastră ar mai avea însă nevoie de bani, de doxă şi de o bună organizare.

Bani au băncile. Bani mulţi. Aşa că au tot înmulţit creditele pentru populaţie. Pentru persoane fizice. Dar persoana fizică, denumire pe care dreptul o dă individului, ca să poată primi credite, trebuie să aibă bonităţi. Adevărul este că solicitările acoperite cu bonităţi au sporit în anii din urmă şi acum sînt tot maifrecvente împrumuturile date persoanelor fizice: pentru case, pe