Puţini ştiu că, de fapt, o cheamă Colea Bălaşa şi că a plecat în lume de la 14 ani. Mulţi se urcă în liftul pe care ea îl „conduce“, din 1995, pe ruta parter-Lăptărie. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
În fiecare zi, la ora 18.00 fix, intră în lift. Se aşază în colţul din stânga, pe scaunul cu spătar, pe care se află o pernă bleumarin. În poală ţine un goblen neterminat. Sau un pulover şi-o pereche de andrele. După sezon.
De 13 ani încoace, tanti Lili plimbă lumea. De jos în sus şi de sus în jos, până în zori. Pe liftiera de la Motoare o ştie tot bucureş teanul care a urcat, măcar o dată, în Lăptăria (lui) Enache sau pe terasa de deasupra Teatrului Naţional Bucureşti. Este unul dintre personajele Capitalei. Unii, mai emo, o iau „la mişto“, alţii o salută respectuos de câte ori îi urcă, gratis, la o bere.
Colea Bălaşa alias Lili
N-o cheamă Lili, ci Colea Bălaşa. Lili i se zicea acasă. Şi cum era mai la îndemână numele de alint, aşa a rămas şi pentru tinerii diverselor generaţii, cu care-şi împarte, din ’95, spaţiul din ascensor.
Înainte să fie „doamna de la lift“ - singura care are dreptul să apese butoanele cu cifre care urnesc maşinăria - era copilă în Mănăstirea Călăraşi. De acolo a plecat în lume, la 14 ani şi jumă tate. A făcut liceul de tricotaje şi confecţii la Bucureşti, apoi a lucrat câţiva ani la abator. De acolo a fost dată în şomaj înainte să facă „şcoala de calificare pentru însoţitor de ascensor“. „Vreo lună m-am şcolit: am învăţat cum funcţionează liftul, cum să mă comport cu lumea, cum să ajut oamenii dacă se întâmplă ceva, să nu se panicheze, să stea liniştiţi“, povesteşte doamna Lili. Şi pentru că a luat examenele cu note numai de 10, ISCR-ul i-a oferit un post bun: în buricul târgului, în clădirea Teatrului Naţional.
„Nu am timp să mă plictisesc“
Cum vine, se aşază în
