Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SC Vaslui pierde, dar pastreaza sanse in Cupa Intertoto

Publicat in Romania Libera, luni 21 iulie 2008 ·

Aflata la primul meci din istorie in cupele europene, SC Vaslui s-a intors din Azerbaidjan invinsa de Neftchi Baku, care s-a impus cu 2-1 in prima mansa a finalei Cupei UEFA Intertoto. Azerii, pregatiti de Anatoli Demyanenko, fost tehnician la Dinamo Kiev, au profitat din plin de avantajul terenului propriu, presand din startul jocului poarta vasluienilor. Gazdele au deschis scorul in minutul 27 prin reusita lui Oleg Gerasymyuk. Cei peste 20.000 de suporteri azeri din tribune nu s-au putut bucura decat un minut, Stanislav Genchev egaland printr-un sut de la mare distanta.

Echilibrul s-a rupt la jumatatea reprizei secunde cand Silviu Balace a fost eliminat pentru cumul de cartonase. Dominarea gazdelor s-a concretizat si pe tabela cu doua minute inainte de final, Sadigov invingandu-l pe Kuchak printr-o executie asemanatoare cu a lui Genchev. "Lipsa de experienta intr-o cupa europeana s-a simtit. Din pacate pentru noi, a fost foarte cald si, de aceea, echipa a jucat la un potential de 60 la suta. Am primit doua goluri destul de usor si am avut sansa sa preluam conducerea la 1-1 prin Burdujan, daca mingea nu ar fi lovit bara. Consider ca rezultatul este nedrept dupa aspectul jocului. Sper sa crestem in joc, sa invingem si sa ne calificam. In acest moment sansele la calificare sunt egale", a spus tehnicianul vasluienilor, Viorel Hizo.

In cazul in care SC Vaslui reuseste sa castige dubla mansa cu Neftchi Baku, atunci se va califica in turul doi preliminar al Cupei UEFA. Returul se va desfasura sambata de la ora 20.30.

» Tot in ultimul act al Cupei UEFA Intertoto a evoluat in acest weekend si Ciprian Marica. Din pacate pentru internationalul tricolor, echipa sa, VfB Stuttgart, a fost invinsa, cu 0-1, in deplasare, de catre rusii de la Saturn Ramenskoe. Marica a fost introdus pe teren la pauza, evolutia sa fiind apreciata de presa germana.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 6 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 4 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 5 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 4 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 8 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 3 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/8°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°