Odată ajuns pe crestele munţilor de lângă Zărneşti, ţi se dezvăluie o privelişte incredibilă: de jur împrejur, munţii Făgăraş, Bucegi şi Iezer, plus toată Ţara Bârsei.
1 /.
De ce e totuşi Piatra Craiului un loc atât de apreciat? Răspunsul e simplu, al naibii de simplu: pentru că nu te poţi urca la 1.500 de metri cu maşina. Munţii Piatra Craiului nu pot fi admiraţi prin parbriz, pentru că soarta, norocul şi comuniştii au avut grijă să nu bage asfalt până la Curmătură (Cabana Curmătura - 1.470 m), punctul central de unde pornesc cele mai multe trasee pe munte.
Dacă pentru alţi munţi din România poţi să pui picioarele pe ambreaj şi acceleraţie, pentru Crai trebuie să pui picioarele în bocanci şi apoi, încetişor, unul înaintea altuia, până se termină poteca. Iar poteci sunt pentru toată lumea, de la „pantofari“ fără prea mare experienţă pe munte până la experţi. Piatra Craiului se parcurge cu chitara în spate, aparatul foto de gât, ceva de mâncare şi câţiva prieteni buni.
Din Zărneşti până pe Padina Popii
Am luat pentru o excursie de-o zi un ghid. Pe Liviu din Braşov, zis şi Şarpe, un împătimit al Pietrei Craiului. Plecăm din gară de la Zărneşti spre Plaiul Foii. Nu ne interesează Plaiul Foii, aceea e destinaţie pentru cei care au maşini şi multă lene. Noi mergem spre creastă, dar vrem să trecem şi pe la Diana, şi pe la Schit. Refugiul Diana e aproape celebru. Sunt zeci de cântece despre el.
Din centrul oraşului Zărneşti o luăm la dreapta, apoi, cam pe la ieşirea din oraş, la stânga. Asta e partea lejeră care cuprinde plimbări de loisir prin culturi de picioici şi cucuruz. Cam o oră, mergem în paralel cu drumul pietruit către Plaiul Foii. Pe banda galbenă e drumul scurt spre Cabana Curmătura, cu pereţi abrupţi de-o parte şi de alta. Noi mergem pe banda albastră: pe dreapta sunt fâneţe, pe stânga - codri.
