Cluburile din România au trecut de la a transfera stranieri de mâna a doua la importuri de la rivalele din Liga Campionilor De la albanezul Arben Minga la Dayro Moreno, românii au învăţat

Cluburile din România au trecut de la a transfera stranieri de mâna a doua la importuri de la rivalele din Liga Campionilor

De la albanezul Arben Minga la Dayro Moreno, românii au învăţat să se bazeze tot mai mult pe fotbalişti "de afară". Din fericire, acum cumpărăm şi calitate.

În primul deceniu de după revoluţia din 1989, cluburile din Liga I s-au rezumat a importa jucători anonimi, cu mici excepţii. Conducătorii de cluburi şi impresarii erau mult prea ocupaţi să vândă jucători români afară, iar aducerea unor jucători din alte ţări nu se prezenta ca o mare oportunitate.

Într-o epocă în care în România şi-au făcut apariţia jucători ca Arbel Minga, albanezul care în 1991 a ajuns la FC Braşov, sau Emmanuel Armah, ghanez achiziţionat de Sportul Studenţesc, un singur jucător străin a reuşit să se impună, fiind considerat de mulţi cel mai bun stranier ajuns în România: Sulejman Demollari.

Albanezul a jucat pentru Dinamo, deşi a fost propus iniţial Stelei, care a refuzat să le plătească atunci celor de la Dinamo Tirana o sumă "imensă": 30.000 de dolari.

Rapidul a condus ostilităţile

Până în 2002, în România au ajuns în general fotbalişti exotici. Englezul Mark Burke şi brazilianul Nivaldo, care atunci şi-au făcut loc la Rapid, probabil că nu ar prinde nici a doua echipă a giuleştenilor în acest moment.

Începând cu 2002, Rapidul s-a menţinut printre cele mai cosmopolite echipe, reuşind câteva transferuri interesante. La echipa antrenată în acea perioadă de Mircea Rednic au ajuns fotbalişti ca Godfroid (Belgia) sau Ziyati (Maroc). Primul a reuşit să câştige şi un titlu cu giuleştenii.

Liga Campionilor schimbă calculul

Pe