„Am făcut destul pentru a demonstra că suntem serioşi, să ne asigurăm partenerii şi pe iranieni că suntem serioşi” – cu această declaraţie, citată de AFP, şi-a început secretarul de Stat al SUA, Condoleezza Rice, turneul prin statele arabe aliate cu Washingtonul. Declarând acest lucru în avionul care o ducea la Abu Dhabi, dna Rice i-a lăsat să înţeleagă pe aliaţii arabi că ţara sa nu este dispusă să mai facă nicio concesie Iranului. În opinia ei, opţiunea Teheranului este limpede: fie acceptă beneficiile economice propuse de Marea Britanie, Franţa şi Germania, în schimbul încetării imediate a îmbogăţirii uraniului, fie trebuie să se aştepte la noi „măsuri punitive” în două săptămâni.
Măsurile punitive vor fi tot de natură diplomatică şi se va încerca ajungerea la ele tot prin intermediul Consiliului de Securitate al ONU, însă, preşedintele Bush a reamintit, recent, că „toate opţiunile (inclusiv cea militară – n.r.) rămân pe masă”. În condiţiile în care preţul petrolului creşte necontenit, iar diplomaţii israelieni sunt prezenţi în foarte multe capitale ale lumii pentru a vorbi de ameninţarea iraniană, emiratele bogate în hidrocarburi din zona Golfului Persic sunt tot mai îngrijorate de perspectiva izbucnirii unui nou război.
Dacă invadarea Irakului a fost o „afacere internă” a acestei ţări, orice conflict cu Iranul va destabiliza regiunea, mai ales că Teheranul a ameninţat că va bloca căile maritime către statele din zonă şi dispune de suficiente mijloace militare (nave de luptă şi rachete) pentru a-şi pune în practică ameninţarea. Totuşi, SUA nu par descurajate nici măcar de un asemenea scenariu pesimist. Condoleezza Rice a insistat că ţara sa a demonstrat deja deschiderea pentru dialog (prin participarea la negocierile iranienilor cu europenii, de la Geneva) şi că nu va mai lua parte la niciun fel de altă negociere, înainte ca Teheranul să ofere un r