» Politistii de frontiera au depistat un tanar care avea un intreg arsenal asupra sa un pistol de 9 milimetri, un dispozitiv de lansare a rachetelor si cartuse.
Din ce in ce mai multi tineri sunt retinuti de oamenii legii pentru port ilegal de arma. Escaladarea conflictelor din lumea interlopa, traficul de armament si munitie din si spre statele vecine care nu sunt membre UE, precum si reducerea numarului de controale fizice la punctele de frontiera au facut ca, in ultima perioada sa se dubleze numarul cazurilor de descoperire a armamentului ilegal. Nu mai departe de weekendul trecut, in plina noapte, politistii de frontiera constanteni au oprit in trafic o masina condusa de un tanar din Navodari, in care a fost gasit un intreg arsenal. Un pistol cu gaze marca Ekol, calibru 9 mm, patru cartuse de acelasi calibru, o cagula de culoare neagra, un briceag cu lama de aproximativ 10 centimetri, o bata de baseball de 48 centimetri, un dispozitiv cu filet pentru pistol destinat lansarii de rachete de semnalizare si un tub continand incarcaturi pirotehnice. Aurelian Radu B., de 22 de ani, a declarat politistilor ca detinea arsenalul pentru autoaparare.
"Tanarul le-a precizat politistilor ca a achizitionat pistolul anul trecut din Bulgaria, contra sumei de 50 de euro si l-a introdus in tara pe la punctul de trecere a frontierei Vama Veche", a precizat agentul Marius Niculescu, purtatorul de cuvant al Directiei Politiei de Frontiera Constanta.
Purtatorul de cuvant a mai adaugat ca oamenii legii au actionat in baza unor informatii despre deplasarea adolescentului din orasul Navodari spre localitatea Corbu, pistolul nu avea cartus pe teava, iar incarcatorul era gol. Nu este exclusa insa posibilitatea ca tanarul sa fi pregatit sau sa furnizeze armament altor participanti la acte de agresiune.
De altfel, numarul scandalurilor sau reglarilor