Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia vrea să schimbe macazul

Publicat in Adevarul, marți 22 iulie 2008 ·

Liderul de la Kremlin intenţionează să reducă până în 2020 cu 40% cantitatea de energie utilizată Autorităţile de la Moscova încep să se îngrijoreze, în sfârşit, din cauza

Liderul de la Kremlin intenţionează să reducă până în 2020 cu 40% cantitatea de energie utilizată

Autorităţile de la Moscova încep să se îngrijoreze, în sfârşit, din cauza problemelor de mediu pe care le are Rusia.

Deşi, ani la rând, problemele ecologice au reprezentat pentru Rusia un subiect tabu, autorităţile se arată din ce în ce mai îngrijorate în acest sens. Astfel, Vladimir Putin a vorbit la Soci, la începutul acestei luni, despre problemele de mediu pe care le au unele situri, unde se vor desfăşura Jocurile Olimpice de iarnă din 2014.

Amenajarea instalaţiilor necesare era prevăzută într-o zonă montană protejată. Primul-ministru a decis ca acestea să fie deplasate în altă parte, în ciuda costurilor suplimentare aferente.

Calitatea vieţii cetăţenilor - începând cu aerul pe care îl respiră şi apa pe care o beau - nu a atras niciodată atenţia guvernanţilor sovietici, apoi a celor ruşi, prea acaparaţi de dezvoltarea industrială. Populaţia rusă nu are reflexe în ceea ce priveşte protecţia mediului. Aceasta nu tratează deşeurile şi nu este preocupată de reducerea emisiilor provenite din transporturi.

Proiect de lege privind ecologia

Preşedintele Dmitri Medvedev a pronunţat, luna trecută, un discurs fără precedent în legătură cu problemele de mediu.

Acesta a vorbit despre o nouă "eficienţă" în economia rusească. "Gândiţi-vă o secundă: ţara noastră ocupă primul loc în lume la risipa de energie. Este un bilanţ deplorabil. În ceea ce priveşte nivelul de eficienţă energetică, majoritatea industriilor noastre sunt între zece şi douăzeci de ori mai puţin eficiente decât ar trebui să fie", a spus preşedintele. El a denunţat totodată existenţa "tehnolog

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Biden anunţă, într-un interviu la BET, că-şi va reevalua candidatura, dacă va fi diagnosticat cu o problemă ”medicală”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, asaltat de întrebări despre acuitatea sa mentală, anunţă că-şi va reevalua candidatura dacă ar fi diagnosticat cu o problemă medicală, în timp ce un nume greu în Partidul Democrat a relansat m

UPDATE-Un mort şi şase răniţi la Paris, după ce o maşină răstoarnă mai multe persoane pe terasa unui bar

News.ro acum 2 ore
Un automobilist a intrat cu maşina pe o terasă a unei cafenele în arondismentul al XX-lea la paris, miercuri, dintr-un motiv nedetermnat în acest stadiu, a ucis o persoană bşi a rănit alte şase, trei grav, cu mai puţin de zece zile înaintea deschide

Joe Biden, președintele SUA, are COVID-19

Wall-Street.ro acum 2 ore
Președintele american Joe Biden a fost testat pozitiv pentru Covid-19. Informația a fost confirmată Janet Murguía, directorul general al UnidosUS, un ONG care militează pentru protejarea drepturile civile ale latino-americanilor. Biden era așteptat

Prestări servicii - 18 iulie 2024

Buna ziua Brasov acum 46 minute
Execut monumente funerare din piatră naturală, precum şi renovarea mormintelor vechi, înălţarea temeliilor, reşlefuire, curăţare, executarea literelor şi alte lucrări. 0761681651

Cod portocaliu de furtună pentru mai multe localități din vestul țării. A fost transmis mesaj RO-Alert

Press Alert acum 11 ore
< p> Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cu „averse torențiale care vor acumula 25…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie,

Daniel Tudorache, trimis după gratii în "Dosarul diamantelor". Cât va sta la "răcoare" fostul primar al Sectorului 1

Ziare.com acum 8 ore
Daniel Tudorache, fostul edil al Sectorului 1, a fost condamnat miercuri, 17 iulie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă în

Serialele „Shogun” şi „The Bear” au primit cele mai multe nominalizări la premiile Emmy

HotNews acum 2 ore
Drama istorică „Shogun”, o frescă epică a luptelor pentru putere în Japonia feudală, a obţinut miercuri 25 de nominalizări la premiile Emmy şi se află în fruntea cursei pentru recompensele acordate celor mai bune producţii de televiziune americane,

Incendiu într-un centru comercial din China. Şase oameni au murit, alţii au rămas în interior

Mediafax acum 8 ore
Şase oameni au murit în urma unui incendiu care a izbucnit miercuri într-un centru comercial din China. Alţi oameni au rămas în interior. Sute de pompieri au intervenit la faţa locului.

România, criticată în Congresul SUA pentru legăturile armatei cu China. Raport al Comisiei de politică externă din Senatul american

HotNews acum 6 ore
România este criticată, într-un raport prezentat în Comisia de politică externă a Senatului american, pentru legăturile unei instituţii de învăţământ militar cu o instituţie similară din China şi pentru cooperarea pe linie poliţienească cu Beijingul

Premierul Ciolacu anunță că viitorul comisar european român va fi bărbat: „După două doamne, cred că o să propunem un domn”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, miercuri, că va propune un bărbat pentru funcţia de comisar european care revine României în noua componenţă a Comisiei Europene, informează Agerpres. „După două doamne propuse, cred că o să p

Vremea

București
acum

28°
joi

27°/40°
vin.

24°/38°
sâm.

23°/38°
dum.

22°/36°
Iasi
acum

22°
joi

22°/37°
vin.

20°/34°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/26°
Constanta
acum

26°
joi

26°/31°
vin.

24°/31°
sâm.

23°/29°
dum.

24°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

19°/33°
vin.

19°/33°
sâm.

19°/31°
dum.

18°/24°
Timisoara
acum

24°
joi

22°/38°
vin.

21°/38°
sâm.

22°/37°
dum.

20°/31°