Presa noastra traieste o perioada ciu­da­ta: cam de la inceputul anului trecut, am constatat ca orice ai scrie, azi nu mai esti taxat doar ca dusman al cuiva, ci intot­­­deauna se va gasi cineva care sa afirme ca nu faci decat sa joci rolul unei anumite for­matiuni politice. Asa ca m-am multumit cu articolele mele zilnice dintr-un ziar lo­cal: acolo macar se stie ca nu fac parte din nicio tabara. Am simtit nevoia de a face aceasta pre­cizare, fiindca ma reintorc cu un ma­te­rial despre o tema care - in sfarsit - ince­pe sa faca valuri si care a fost preluata tot ca arma a partidelor politice. Din pacate, insa, revigorarea fascismului in intreaga Eu­ropa, cu accent pe Italia, depaseste cu mult marunta tachinare obisnuita la noi in jocul puterii. Am scris cateva materiale pe aceasta tema inca din aprilie, atunci cand lumea ve­dea, insa nimeni dintre decidenti - de la noi sau de aiurea - nu a luat nicio ati­tu­di­ne. Cred ca problema fascizarii Europei poa­te fi privita din cel putin trei unghiuri de vedere: dinspre istorie, dinspre Europa si dinspre Romania. Fascismul, una dintre starile paroxistice ale impulsului gregar Am sa pornesc de la impulsul gregar, ca parametru al comportamentului in psi­ho­logia transversala.1Nazuinta su­biec­tu­lui de a trai in grup, dependenta sa de so­cie­tate, reprezinta nu numai o necesitate vi­tala, ci si un alt raspuns la insuficienta si­nelui. Individ inconfundabil si irepetabil, fie­care om se situeaza, prin biografia sa afec­tiva 2,drept oglinda a altui univers. Si - desi constient ca lumea nu se va opri oda­ta cu sfarsitul lui - subiectul stie, toto­da­ta, ca acest univers al sau si numai al sau nu-i va supravietui.Apartenenta de sineil obliga la fidelitatea fata de uni­ver­sul sau personal, iar biografia sa intima, de­prinderile,educatiasi convingerile sale nu-l lasa sa evadeze de acolo, desi, in afa­ra de grupul de adoptie dat (c