Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O adolescentă nu e lăsată să meargă la înmormântarea tatălui său

Publicat in Adevarul, marți 22 iulie 2008 ·

Un român care se lupta cu Serviciile de protecţie socială a minorilor ca să-şi recapete fetiţa a murit într-un accident rutier. Chiar a doua zi de la incident, urma să se vadă cu fiica sa

Un român care se lupta cu Serviciile de protecţie socială a minorilor ca să-şi recapete fetiţa a murit într-un accident rutier. Chiar a doua zi de la incident, urma să se vadă cu fiica sa pentru prima dată de când fusese preluată de Serviciile sociale. Nu a mai apucat să o vadă, căci a fost ucis de un şofer italian care conducea cu viteză peste limita legală.

Iulian Baeram (45 ani), din Băileşti, judeţul Dolj, se lupta cu Serviciile de protecţie socială a minorilor să-şi recapete fiica reţinută de aceştia. Roxana (16 ani) a fost preluată de Serviciile sociale cu aproape două luni în urmă, la scurt timp dupa ce ajunsese în Italia la tatăl ei.

Într-una din seri, s-a urcat într-un tren cu destinaţia Latina-Roma şi a călătorit fără bilet. La un control de rutină, a fost descoperită şi, neavând asupra ei nici un document de identitate, a fost predată carabinierilor. De aici a fost preluată de Serviciile sociale şi reţinută până urma să fie găsită familia ei.

Familia Baeram locuia într-o tabără din zona Latina. Ca urmare a acestei constatări şi a faptului că fata trăia doar cu tatăl ei, Serviciile sociale au refuzat să o încredinţeze familiei. Deşi a demonstrat că este tatăl Roxanei, Iulian Baeram a fost nevoit să se resemneze în faţa faptului că-şi pierduse fiica, pe motiv că sunt prea săraci şi trăiesc în condiţii nefavorabile dezvoltării şi educaţiei unui copil.

Imediat după preluarea fiicei de către Serviciile sociale de protecţie a minorilor, Baeram a angajat o avocată care să-l ajute să-şi recapete copilul. Aceasta îi obţinuse după o lună şi jumatate de încercări dreptul să-şi vadă fata în centrul unde era ţinută sub observaţie.

Cu doar o zi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 9 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 8 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Cristian Tudor Popescu, despre o eventuală anulare a primului tur: „Ar fi o catastrofă și mai mare decât procentajul lui Georgescu”

Libertatea acum 42 minute
„O batjocură stârnitoare”, așa a caracterizat Cristian Tudor Popescu o eventuală decizia a Curții Constituționale de a anula rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale.

Atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO, susține șeful spionajului extern german

Ziare.com acum 3 ore
Utilizarea pe scară largă a acțiunilor hibride de către Rusia împotriva obiectivelor occidentale sporește riscul ca NATO să ia în calcul, în cele din urmă, activarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianței, a declarat miercuri, 27 n

Elena Lasconi respinge ideea reluării primului tur: „Ar fi o încălcare foarte gravă a democrației”

Libertatea acum 42 minute
Elena Lasconi, candidata USR la funcția de președinte, a criticat, în cadrul unei emisiuni de la Antena 1, ideea unei posibile reluări a primului tur.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 10 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Vicepreședintele CNA cere demisia ministrului Digitalizării: „A plecat la Dublin să discute alegerile fără să informeze autoritățile”

Libertatea acum 42 minute
Vicepreședintele CNA, Valentin-Alexandru Jucan, cere public demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, după ce acesta ar fi fost la filiala companiei chineze TikTok din Dublin, pentru a discuta despre pregătirea alegeril

Călin Georgescu, dacă este omul rușilor: „Eu sunt pro român și sunt român. Legătura cu RUSIA este culturală, nu alta”

Gandul acum o ora
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al prezidențialelor din România cu un discurs anti-sistem, bazat pe creștinism și suveranism, a fost criticat în presă, acuzat de lumea academică și de o mare partea a clasei politic

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 11 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/10°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/8°
Constanta
acum

joi

2°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

2°/7°
vin.

3°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Timisoara
acum

joi

5°/12°
vin.

5°/7°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/8°