Diplomatul şi scriitorul Teodor Baconsky analizează râsul, de la ipostaza profană la cea sacră, din lumea bizantină până în ziua de astăzi. El a publicat cartea « Râsul patriarhilor » Sursa: Arhiva personală

Teodor Baconsky, ambasadorul României la Paris, specializat în antropologie religioasă şi istorie comparată a religiilor, a publicat, la Humanitas, cartea «Râsul patriarhilor», versiune prescurtată a lucrării sale de doctorat de la Sorbona.

De la semantica râsului în Biblie, la râsul feminin, la râsul smintitului şi râsul exorcizant, până la râsul în faţa morţii, Baconsky analizează râsul de la profan la sacru, în Bizanţ, ca teatru al sfinţeniei, ajungând la Sfinţii mimi şi la nebunii întru Christos.

Volumul a fost publicat parţial şi la Paris, în 1996, sub titlul «Le rire des Peres» şi, în versiune românească integrală, sub titlul: «Râsul Patriarhilor. O antropologie a deriziunii în patristica răsăriteană» (editura Anastasia, 1996), cu o prefaţă de Andrei Pleşu.

EVZ: Râsul este o formă de exorcizare?

Teodor Baconsky: Omul e unica fiinţă capabilă să râdă. Primatele au uneori expresii fizionomice asemănătoare cu râsul, însă nu râd cu adevărat, căci nu percep comicul intrinsec al existenţei. De vreme ce râsul diminuează frica de viaţă şi de moarte, omul a căutat să-l ia în râs până şi pe diavol. Prin urmare, da, râsul are şi o funcţie de exorcizare, de alungare a ”răului”. Când râdem, o facem şi pentru a dovedi că ţinem sub control sursa tensiunilor noastre. Cartea mea cuprinde un capitol dedicat ”râsului exorcizant”, aşa cum apare el în textele despre Părinţii Pustiei.

Cât este îngăduit să râdă omului religios?

„Homo religiosus” are deopotrivă dreptul, plăcerea şi ocazia de a râde. Numai că nu râde oricum, oriunde, de orice şi de oricine. Fie că ne referim la creştinism sau la orice altă