11:42 • Boris Velcev, procuror general al Bulgariei, a recunoscut marţi că eforturile autorităţilor de la Sofia de a combate crima organizată şi corupţia au fost un fiasco total, informează Sofia News Agency.
Boris Velcev, procuror general al Bulgariei, a recunoscut marţi că eforturile autorităţilor de la Sofia de a combate crima organizată şi corupţia au fost un fiasco total, informează Sofia News Agency.
EŞEC. Cu o zi înainte de publicarea oficială a raportului de monitorizare a Comisiei Europene despre care se spune că va fi extrem de critic, Velcev a declarat că după părerea sa ar trebui creată o nouă instituţie care să se ocupe de aceste probleme: "Unul dintre motivele acestui eşec este faptul că am încercat să combatem problemele de crimă organizată cu resursele birourilor procurorilor şi ale Ministerului de Interne. Este evident că, dacă vrem să reuşim, trebuie să creăm o nouă instituţie, cu experţi din toate domeniile, nu numai de la Interne şi Procuratură. Aceasta trebuie să fie subordonată procurorului general şi să lucreze în secret total, inclusiv faţă de presă, pentru a evita scurgerile de informaţii”. Acesta consideră că oficiali din Ministerul de Interne, Procuratură, Agenţia Naţională pentru Securitatea Statului, Administraţia Vămilor şi alte instituţii trebuie să coopereze pentru a găsi cea mai bună formulă pentru noua structură. El a spus că detaliile privind noua instituţie ar putea fi clarificate pe parcursul verii, iar proiectul să fie lansat în toamnă: "Din păcate, modul cum am lucrat pînă acum, structurile pe care le-am folosit şi relaţiile dintre ele, dar şi toată publicitatea nu au dus deloc la rezultate bune. Se pare că avem nevoie de o abordare diferită, iar acest lucru este menţionat explicit în raportul Comisiei Europene".
URMĂRI. Comisia Europeană va publica miercuri cîte un raport referitor la progre