Am fost întrebat dacă modelul de prognoză folosit de BNR s-a rodat suficient. Aici sînt de distins cîteva aspecte. Unul priveşte modelul utilizat de BNR, care nu avea cum să nu sufere modificări, în timp, cerute de evoluţia condiţiilor de funcţionare a economiei româneşti

Am fost întrebat dacă modelul de prognoză folosit de BNR s-a rodat suficient. Aici sînt de distins cîteva aspecte. Unul priveşte modelul utilizat de BNR, care nu avea cum să nu sufere modificări, în timp, cerute de evoluţia condiţiilor de funcţionare a economiei româneşti. Un alt aspect priveşte îmbunătăţirea modelului în sine, care ţine de priceperea celor care l-au construit; să nu omitem că BNR a fost pusă în faţa unei provocări excepţionale din acest punct de vedere. Şi un alt aspect, legat de primul menţionat, se referă la faptul că în condiţiile de la noi ţintirea inflaţiei nu avea cum să nu fie decît "neortodoxă". Eu am numit-o în mai multe studii şi articolede tip "moale" (soft). Aici mă refer la efecte ale deschiderii contului de capital, care este compatibilă cu "ţintirea inflaţiei" principial. Dar în condiţiile unor pieţe imperfecte (ale unui mecanism de transmisie monetară imatur) şi ale unei inflaţii ridicate, BNR a fost obligată să facă, adesea, acrobaţie. Amintesc aici dobînzile, uneori, foarte scăzute pe piaţa monetară din dorinţa de a descuraja capitalul speculativ, în timp ce obiectivul central era de a obţine dezinflaţie, deci de a nu lăsa lichiditate în exces pe piaţă. Un reper al evoluţiei modelului este şi evoluţia orizontului cu care a operat acesta, care s-a extins treptat.

O altă chestiune priveşte credibilitatea strategiei de ţintire a inflaţiei avînd în vedere devierile mari de la ţinte. Nu trebuie să confundăm evaluări ale analiştilor din instituţiile financiare cu masa largă de consumatori de informaţie economică. Pentru cei din urmă, trecerea la ţinti