Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imobiliarele, teren de spălare a banilor

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 23 iulie 2008 ·

Cel mai vulnerabil domeniu economic unde nu există un control riguros din partea autorităţilor este sectorul tranzacţiilor imobiliare. Într-un singur an, volumul tranzacţiilor suspecte de spălare de bani a ajuns la 200 de milioane de euro. De câteva luni, de când legislaţia privind prevenirea şi combaterea spălării banilor a fost uşor „curăţată“, activitatea din sectorul imobiliar s-a încurcat şi mai rău. Reprezentanţii Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI) susţin că nu există suficiente reglementări în acest sector de activitate, considerat, alături de construcţii, cel mai mare aducător de venituri din economie. Legea privind combaterea spălării banilor a fost modificată anul acesta prin OUG nr. 53/2008, dar, deşi au trecut două luni de la intrarea în vigoare a modificărilor legislative, în domeniul imobiliar legea nu este aplicată întocmai. Considerate entităţi raportoare către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), agenţiile imobiliare şi alţii care intermediază imobiliare sunt obligaţi să raporteze aproape orice tranzacţie de minimum 15.000 de euro (şi echivalentul în lei), dacă aceasta s-a efectuat cash. Pe piaţa imobiliară, numărul tranzacţiilor cash este foarte mare şi orice apartament depăşeşte 15.000 de euro, deci trebuie raportată tranzacţia la ONPCSB. Săptămâna trecută, o conferinţă naţională în domeniul spălării banilor a scos la iveală faptul că, în sectorul imobiliar, combaterea spălării banilor se face cu dificultate. „Avem nevoie de legislaţie deoarece este un domeniu foarte vast, în care operează actori foarte mici. Dacă luăm în calcul şi entităţile care nu raportează date despre activitatea lor, cred că am avea cel mai mare număr de entităţi raportoare“.

„Nu se pot face verificări!“ Vicepreşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI), Cristian Clenciu, a precizat că există un volum

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 54 minute
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum 54 minute
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 4 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°