Probabil ca Al Gore se felicita ca a pierdut, in urma cu aproape opt ani (in conditiile de confuzie cunoscute), alegerile prezidentiale. Dupa o scurta perioada incerta, s-a lansat in probleme de ecologie planetara, care i-au adus un Premiu Nobel pentru Pace. Filmul sau despre bolile grave ale planetei a avut un impact colosal, cel putin in opinia publica, desi mai putin in cancelariile politice. si iata-l pe cale de a deveni o institutie, adevarata sursa "globala" de opinie si influenta. Nu va trece neobservat nici planul de acum, prin care el le sugereaza Statelor Unite sa produca electricitate folosind suta la suta surse de energie inepuizabila, energie ce se reinnoieste: solara, eoliana sau geotermica. Un program extrem de ambitios, care ar trebui si ar putea fi pus in aplicare in urmatorii zece ani, spune Al Gore. Cum Barack Obama este de acord cu acest plan, s-ar putea ca el sa fie luat foarte in serios dupa alegeri, daca le castiga democratii.
Are dreptate Al Gore cand spune ca un asemenea viraj tehnologic ar fi ca un al doilea pas urias pentru umanitate, dupa primul pas facut de om pe Luna. Cineva trebuie sa treaca la fapte, iar Statele Unite – prima putere mondiala care si polueaza masiv – trebuie sa dea tonul. Modificarile de clima se agraveaza mai repede decat se credea: cel mai mare ghetar din Groenlanda pierde cate 20 de milioane de tone de gheata zilnic. Calota glaciara ar putea disparea chiar in urmatorii cinci ani, pe perioada verii. Ridicarea nivelului marilor insotita de perturbatii meteorologice din ce in ce mai capricioase ar putea destabiliza numeroase natiuni. Milioane de oameni s-ar transforma in tot atatia refugiati disperati, care migreaza dinspre zone calamitate spre zone inca locuibile…
Tabloul este sumbru; Al Gore spune clar si precis ca se afla in primejdie nu doar "supravietuirea" Statelor Unite, ci si soarta in