Scriind, saptamana trecuta, ca liberalismul a devenit "stadiul cel mai inalt al comunismului", voiam sa atrag atentia asupra faptului ca elitele comuniste au descoperit in ultima faza a dictaturii desertaciunea ideologiei marxist-leniniste si lipsa de interes a sustinerii lui Ceausescu pentru salvgardarea privilegiilor lor. Indiferent de sistemul in care actioneaza, fie ca pastreaza trasaturile formale ale comunismului, ca in China, fie ca s-a prefacut intr-un capitalism liberal "100%", vechea clasa comunista, din fostele democratii populare (ca Romania), devenita eterna prin cooptarea generatiilor tinere (a multora dintre descendentii fostilor "stabi"), se instaleaza durabil la putere.
Fenomenul "noii clase" a fost descris in anii ’60 de catre disidentul iugoslav Milovan Djilas. Aceasta noua clasa comunista ramanea insa legata de cadrele institutionale statale, respectand un soi de comunism de suprafata, iar ideologia ipocrita marxist-leninista era singura oficiala si cu un drept deplin la cuvant. Revolutiile din 1989 din tarile aflate sub influenta sovietica au insemnat, in primul rand, debarasarea definitiva a cadrelor comuniste de ipocrizia marxist-leninista, ele acceptand sa vorbeasca un nou limbaj, limbajul liberal. Aceasta categorie de comunisti "eretici", decisi sa profite din plin si fara obraz de bunurile pamantesti, ar putea sa fie numita "noua-noua clasa" si este in momentul de fata forta dominanta a societatilor din Europa postcomunista, de la Baltica in Balcani.
Imbogatirea era, in vechile democratii populare, in forma – daca nu si in fond – interzisa. De aceea, obiceiurile noii-noi clase au fost marcate de mister. Nimeni nu trebuia sa stie cati bani ai, ce faci cu ei etc. Noua-noua clasa postcomunista a pastrat acest gust pentru mister si pasiunea corelativa ei pentru sparleala. Desi nu-si mai poate ascunde bogatia (pentru c
