De cîţiva ani buni, România a adoptat tacit un sistem anume de curte cu juraţi. Spun "sistem anume" pentru că juraţii în cauză nu judecă inculpaţii, ca în dreptul anglo-saxon, ci justiţia însăşi. Magistraţii continuă "să-şi facă treaba", mai bine sau mai rău, aici în România. Curtea cu juri e afară, la Bruxelles, şi, din timp în timp, votează dacă sistemul judiciar românesc e "guilty" sau "not guilty".
De cîţiva ani buni, România a adoptat tacit un sistem anume de curte cu juraţi. Spun "sistem anume" pentru că juraţii în cauză nu judecă inculpaţii, ca în dreptul anglo-saxon, ci justiţia însăşi. Magistraţii continuă "să-şi facă treaba", mai bine sau mai rău, aici în România. Curtea cu juri e afară, la Bruxelles, şi, din timp în timp, votează dacă sistemul judiciar românesc e "guilty" sau "not guilty".
Monitorizarea unor zone sensibile dintr-o ţară care tocmai a aderat la un sistem complex cum e Uniunea Europeanăreprezintă un fenomen firesc şi nu acest fenomen încerc eu să-l pun în discuţie. Mi se pare interesant însă felul în care se petrec lucrurile în concret pentru că, în realitate, curtea cu juri despre care vorbesc e influenţată de o mulţime de factori. Nu numai de cei la care vă vine să vă gîndiţi imediat. E vorba, inclusiv, de timp, de indiferenţa sau informaţie trunchiată, "absorbită" formal, rapid, confuz.
Există acum două dimensiuni ale luptei cu corupţia în ţara noastră. Prima se desfăşoară în plan intern. Aici nu contează prezumţia de nevinovăţie, conţinutul dosarelor, natura faptelor sau derularea procedurilor, ci faptul în sine. Începerea urmăririi penale, intens mediatizată din primul moment, maculează şi punct. Cîţiva foşti miniştri şi funcţionari guvernamentali au fost anchetaţi vreme de aproape doi ani, unii dintre ei inclusiv în stare de arest. Miniştrii şi-au dat demisia, cariera lor viitoare, ca oameni tineri, e sub semnu
