Patriarhul Daniel a împlinit ieri o vârstă frumoasă: 57 de ani.
Până acum, de ziua de naştere a Întâistătătorului ortodoxiei româneşti, Dealul Patriarhiei se umplea de flori - locul devenea o grandioasă seră -, iar orice cleric dădea fuguţa să-i sărute mâna Stăpânului. Nu de alta, dar după tradiţia balcanică aşa e bine, să fii văzut. Şiruri impresionante de reverende stăteau la coadă într-o uriaşă procesiune. Discursuri sforăitoare, articole delirant de lungi cu repere biografice care demonstrau precocitatea şi evident îndrumarea Sfântului Duh. Totul, într-o combinaţie de kitsch, prefăcătorie bizantină, ploconeală turcească, ce aducea a cult al personalităţii.
Biroul de presă al Patriarhiei Române i-a debusolat pe toţi cei obişnuiţi cu astfel de sărbători triumfale. A fost anunţat sec că „aniversarea zilei de naştere a Patriarhului României va fi marcată prin oficierea Sfintei Liturghii în paraclisul cu hramul «Sf. Mare Mucenic Gheorghe» al Reşedinţei patriarhale. De la ora 12.00 va fi oficiată slujba de Te Deum, care va fi urmată de un scurt moment aniversar, la care vor participa colaboratorii Prea Fericirii Sale din Administraţia Patriarhală şi de la Arhiepiscopia Bucureştilor“.
Atât şi nimic mai mult, pentru a tăia elanul linguşitorilor şi al aplaudacilor. Patriarhul trebuie serbat după datele bisericeşti, nu după data de naştere, care presupune o intimitate aparte. Un gest de bun-simţ, care pune capăt unei „Cântări a României“ în cel mai dulce şi mai de lemn limbaj bisericesc.
O altă decizie demnă este aceea de a nu acorda interviuri cel puţin un an de zile. Patriarhul lucrează zilnic între 12 şi 16 ore şi a anunţat că mai importante sunt problemele vieţii bisericeşti decât propria imagine în mass-media. De aceea, în primul an de slujire în cea mai înaltă demnitate din Biserica Ortodoxă Română, Patriarhul a ref
