Conducere Stelei i-a rezervat ieri biletele de avion, iar sîmbătă seara, Toja va fi prezent în Ghencea ca jucător al vicecampioanei
Sîmbătă, Steaua nu aşteaptă doar venirea lui Rom la Bucureşti, ci şi sosirea lui Carlos Toja, fotbalist în care Lăcătuş îşi pune mari speranţe că va rezolva problema din ofensivă. Ieri după-amiază, şefii din Ghencea au discutat din nou cu impresarul fotbalistului, iar acesta i-a transmis un mesaj clar lui Valeriu Argăseală: "În cel mult o zi-două voi obţine acordul de transfer de la FC Dallas, iar sîmbătă seara, Toja va fi la Bucureşti".
Steaua face eforturi pentru ca nimic să nu intervină şi să modifice planul care e deja pus la punct. "Vrem să le facem o mare surpriză fanilor şi cei care vor veni sîmbătă la stadion să-l vadă pe Toja în Ghencea", a spus ieri Valeriu Argăseală, care a adăugat: "Aştept răspunsul favorabil al celor de la Dallas şi apoi îl vrem pe Toja sîmbătă în România".
Conducerea roş-albaştrilor îl va prezenta astfel pe fotbalist în cadrul showului pregătit cu ocazia amicalului de 5 stele, cu AS Roma, programat sîmbătă, de la 20:45. Toja va lua loc apoi în tribune, de unde va urmări live evoluţia viitoarei sale echipe, de duminică urmînd să se pună sub comanda lui Lăcătuş la antrenamente.
"Convocarea pentru All Star Game m-a luat prin surprindere deoarece am avut un sezon destul de şters. Trebuie să joc bine pentru a nu-i dezamăgi pe cei care m-au selecţionat"
Carlos Toja
E deja pregătit
Steaua grăbeşte aducerea lui Toja tocmai pentru că va putea să-l folosească foarte repede pe columbian. Mijlocaşul e în plin campionat cu FC Dallas, astfel că e pus la punct cu pregătirea fizică, cifrele sale în tricoul americanilor fiind impresionante:
- a jucat 15 meciuri în ultimele 4 luni, reuşind şi două goluri
- în ultimul an a bifat 29 de partide
- în