Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mesterii artizani sunt nevoiti sa vanda maimute cantatoare si flori dansatoare

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 23 iulie 2008 ·

Dupa ce turistul a vizitat cam tot ce avea de vizitat - nu prea multe lucruri, ce e drept, zona sudului litoralului avand o oferta destul de saraca la capitolul obiective turistice - se gandeste, invariabil, la ce sa duca celor ramasi pe acasa Obiecte mici, suveniruri putin costisitoare, dar simbolice, ceva care sa ia ochii si care sa nu deschida prea tare... portofelul. Si unde sa gasesti suveniruri pentru cei dragi, daca nu intr-un bazar de specialitate. Anii trecuti, litoralul era impanzit cu astfel de locuri, chiar si la Mangalia exista, in zona Postei, un bazar unde toate "amintirile" erau autohtone - casete din nisip si scoici, coliere din melci etc. La ora actuala, astfel de bazaruri sunt foarte rare pe litoral. In sud, numai la Neptun exista doua astfel de spatii. Unul aflat in cadrul Complexului "Prichindel", celalalt langa Hotel "Doina". Chiar de la intrare, esti intampinat de mesterii artizani care expun aici. Cei mai multi sunt din tara, predominant din Ardeal. Cu surprindere, observi ca, pe langa traditionalele ii, tablouri, icoane si masti din lemn, la tarabe atarna din belsug maimute cantatoare, flori de plus dansatoare, saculeti care vibreaza si miauna, tot felul de siraguri luminoase, cosulete cu scoici si melci "made in Thailand", zdranganele pentru agatat la intrarea in casa. Un amestec de kitsch si traditie, numai bun pentru a impaca si bunul gust al turistului obisnuit cu frumosul, dar si pe cel al "manelistului", venit cu droaia de copii la mare. Pentru primul, artizanii au expuse icoane, peisaje si figuri istorice, sculptate in lemn (munca titanica, rasplatita cu pana la 2.000-3.000 de lei), ii sau costume populare, care trec de 300 de lei, fete de masa brodate de mana, vesela din lemn sculptat, papusele din lemn, cu sfori, jocuri de sah lucrate manual (care costa de la 70 la 300 de lei). Pentru cei din urma, il au pe "Gigel", "Costel" sa

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Atenționare de călătorie MAE: Restricții rutiere în Bulgaria pentru camioanele peste 20 de tone

Mediafax acum 21 minute
Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetățenii români care tranzitează, se află sau intenționează să călătorească în Bulgaria că, în perioada 21-25 iulie, între orele 13:00 și 21:00, circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone va

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°