Adrian Georgescu
Adevărata călătorie
În „Infernul“ lui Dante, Ulise îşi povesteşte ultima călătorie. Reîntors acasă, după ani de pribegie pe mare, nimic nu l-a putut reţine să plece din nou. A navigat spre asfinţit şi miazăzi mai departe decât o făcuse orice muritor, iar când ţărmul i-a apărut în faţă sub forma unui munte, o furtună iscată din senin i-a scufundat corabia şi l-a ucis. În timp, termenii s-au inversat.
În forma ei turistică de astăzi, marea a ajuns doar sfârşitul unei călătorii, în timp ce muntele a devenit însăşi călătoria. Vasele noastre nu mai eşuează în nisip venind din larg, ci la întâlnirea cu îmbrăţişarea mă- tăsoasă a primelor valuri. Marea e feminină, are o vastă energie potenţială care te consumă. Atrage, ademeneşte, se oferă, disimulează, întârzie. E scuturată de furtuni rare, dar violente, care apar şi trec din senin, motiv pentru care un tiran din vechime chiar a poruncit să fie biciuită, ceea ce, bineînţeles, n-a schimbat lucrurile. Dacă plaja îţi va oferi material din care să-ţi durezi castelele şi apă suficientă în care să-ţi îneci privirea, muntele îţi va ridica mereu în cale o rădăcină sau un bolovan.
El nu te vrea, doar te tolerează. Chiar şi când panta urcuşului se domoleşte, iar o boare îi răcoreşte coasta, tot ai senzaţia că stă cu spatele la tine. Muntele nu are siguranţa de sine a eternităţii şi a întinderii nemărginite. Cândva, fruntea i se va prăvăli pisată pe o plajă. Astăzi, însă, pe măsură ce urci spre vârf, cobori în tine, realizând singura expediţie către necunoscut rămasă posibilă.
Elena Georgescu
Ce fir ne trage?
Bunica mea s-a născut, a trăit şi a murit într-un sat oarecare. N-a avut niciodată preocupări nepotrivite, nici treburi care s-o îndepărteze mai mult de 50 de kilometri de casă. Nu avea televizor şi, deşi ştia s
