45 de ani de comunism si doar cateva pagini in manualele de istorie ale liceenilor. Asa arata memoria recenta a Romaniei europene aflata in pragul implinirii a doua decenii de la caderea regimului. O memorie firava si timida, hranita de ocazionale manifestari de aducere aminte. Ceausescu este unicul nume al infamiei si foametei, termenul de „comunist” impurpurand obrajii prea multora pentru a fi atat de des evocat. Din partea tinerilor? Ridicari din umeri si informatii din auzite. Caci pentru cei care nu stiu astazi povestea „fenomenului Pitesti” si cine a fost Ana Pauker, anul 1989 inseamna in primul rand data de nastere din buletin.

POST-COMUNISMULUI NU-I PLACE ISTORIA

De un deceniu, scoala de vara de la Sighet, organizata de Fundatia Academia Civica, cu sprijinul Ministerul Educatiei si al Fundatiei Konrad Adenauer, reuneste zeci de elevi pentru a studia istoria represiunii comuniste, in incercarea de a suplini absenta din programa scolara a acestei perioade.

Celebrul istoric francez Stephane Courtois, in acelasi timp rectorul Scolii de la Sighet, considera ca dupa 1989 ne-am „confruntat cu un dezastru al istoriei contemporane in tarile post-comuniste”. Ultima jumatate a secolului 20 este tratata in manualele romanesti de istorie de-a dreptul sumar, de obicei la sfarsitul anului scolar in atmosfera frugala a vecinatatii vacantei mari.

Este o strategie care a convenit de minune autoritatilor din Romania, populate de un mare numar de fosti comunisti din linia a doua, al caror obraz si-a pierdut de mult capacitatea de imbujorare.

CERINTELE GRUPULUI DE LA SIGHET

Ana Blandiana, presedintele Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighet, ne atrage atentia ca ceva totusi s-a schimbat: „Introducerea in programa scolara preuniversitara a studiului represiunii comuniste era una dintre putinele recomandar