Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asia vrea să se afirme prin iahturile de lux

Publicat in Adevarul, joi 24 iulie 2008 ·

Europa este lider pe piaţa iahturilor de lux care se vând cu zeci de milioane de dolari, dar lucrurile s-ar putea schimba pentru că asiaticii vin repede din urmă. Taiwanul şi, mai nou,

Europa este lider pe piaţa iahturilor de lux care se vând cu zeci de milioane de dolari, dar lucrurile s-ar putea schimba pentru că asiaticii vin repede din urmă.

Taiwanul şi, mai nou, China îi concurează puternic pe constructorii europeni de ambarcaţiuni de lux cerând preţuri mai mici cu o treime sau chiar un sfert. Dar un preţ mai mic înseamnă şi un rabat la calitate şi totodată mai puţină individualitate, spun specialiştii din industrie, citaţi de Reuters.

"Taiwanul este acum o piaţă foarte bună, cu experienţă în construcţia de iahturi, iar China ar putea deveni la fel în viitor. Numărul lor de experţi creşte, dar în acest moment tot Europa conduce în materie de expertiză", spune Francesco Frediani, vicepreşedinte al producătorului italian de iahturi de lux Riva Yacht. Printre clienţii companiei sale se numără actori precum Sophia Loren sau Nicholas Cage.

Dacă în 2005, Taiwanul şi China aveau la un loc comenzi pentru 60 de iahturi de lux, în 2008 acestea se ridică la 100. Trei sferturi din ambarcaţiuni, iahturi cu o lungime de cel puţin 24 metri, vor fi construite în Taiwan, potrivit ShowBoats International.

Liderii în construcţia de iahturi sunt acum Italia, cu 400 de comenzi anul acesta, şi SUA, cu peste 100. "Iahturile taiwaneze se vând bine, oamenilor le plac, dar când vine vorba de inovaţie, italienii, olandezii sau francezii vin cu designuri mai inovatoare. Ei creează curentele, iar taiwanezii le urmează", spune Andy Ye, de la Floating Life, o companie elveţiană din industria superiahturilor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum 48 minute
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 3 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°