Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presiuni subterane pentru ca Iasul sa renunte la zeci de milioane de euro

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 24 iulie 2008 · ·

"Cooperativa din Moldova" vrea sa schimbe principiile UE Reprezentantii judetelor vecine i-au sugerat lui Simirad sa mai retraga din proiectele deja depuse in valoare totala de 57 de milioane euro. Astfel, spun acestia, banii s-ar distribui oarecum uniform in regiune. Uniunea Europeana foloseste in schimb regula: "primul venit, primul servit". Autoritatile din Regiunea Nord-Est incep presiunile pentru accesarea ultimelor fonduri europene destinate refacerii infrastructurii. Practic, presiunea este din ce in ce mai mare, deoarece unele localitati din regiune care au depus cereri de finantare ar putea ramine pina in anul 2013 fara un euro. Acest fapt este determinat de sumele insuficiente alocate pentru o parte din axele de finantare ale Programului Operational Regional (POR). Mai mult, conducerea CJ Iasi, care deja a obtinut acceptul pentru accesarea mai multor milioane de euro destinate refacerii unor drumuri judetene de interes regional care leaga Iasul de Vaslui, Botosani, Neamt si Suceava, s-a aratat ieri nehotarita daca sa puna mina pe toti banii sau sa mai lase si altora. Presedintele CJ, Constantin Simirad, a precizat ieri ca exista autoritati la nivelul regiunii care i-au cerut sa renunte la o parte din proiecte pentru ca banii sa revina in mod "echitabil" tuturor celor sase judete din Moldova. Simirad: "Eu am fost intotdeauna adeptul umanismului" Autoritatile publice din Regiunea Nord-Est vor o impartire echitabila a fondurilor europene alocate prin POR, desi principiul Uniunii Europene este "primul venit, primul servit". In baza acestuia, Consiliul Judetean Iasi a obtinut deja acceptul pentru finantarea a trei proiecte cu o valoare totala de 57 de milioane de euro, ceea ce se pare ca a stirnit nemultumirea altor autoritati publice din celelalte cinci judete ale Regiunii Nord-Est. Conducerea CJ Iasi a anuntat ieri la amiaza ca se gindeste daca nu ar fi "uman"

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 9 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Ucraina afirmă că a semnat o ciornă a acordului privind mineralele cu SUA

News.ro acum 53 minute
Guvernul Ucrainei a anunţat semnarea unei ciorne a acordului privind mineralele între ţara devastată de război şi SUA, potrivit BBC. Ministrul Economiei, Yulia Svyrydenko, a afirmat că memorandumul de intenţie deschide calea pentru ceea ce ea a numi

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei / Autorul este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 5 ore
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul - fiul unui ajutor de şerif al unui comitat local - să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţa

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 8 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 8 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 13 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 8 ore
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 11 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

Tudor Duma, zis „Maru”, ARESTAT preventiv pentru 30 de zile. Ce acuzații i se aduc

Cancan acum 13 ore
Tudor Duma a fost arestat preventiv pentru 30 de zile! Ce acuzații i se aduc lui Maru? Decizia a fost luată astăzi, 17 aprilie, la solicitatarea procurorilor DIICOT! Vă prezentăm cele mai noi informații! Tudor Duma, cunoscut sub porecla de „Maru”, u

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 9 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Vremea

București
acum

vin.

8°/21°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

vin.

9°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

9°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/17°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°