Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihaela Neacşu se concentrează pe finiş

Publicat in GAZETA de SUD, joi 24 iulie 2008 ·

Atleta craioveană Mihaela Neacşu se află pe ultima sută de metri cu pregătirea pentru Olimpiada de la Beijing, unde va concura în proba de 800 de metri.

Încă din 12 mai, atleta craioveană Mihaela Neacşu, care va reprezenta România la Olimpiadă în proba de 800 m, se află în cantonament la Izvorani, unde se pregăteşte sub comanda antrenorului său, Marian Neacşu, care îi este şi soţ. Sportiva de 29 de ani, legitimată la CSM Craiova, a explicat de ce a ales să se antreneze la Izvorani şi nu la Piatra Arsă, acolo unde s-au cantonat majoritatea atleţilor români care vor merge la Beijing: „Nu am mai fost de zece ani la Piatra Arsă şi m-am temut că nu o să mă simt prea bine să fac antrenamente la altitudine. De aceea am ales Izvorani“.

Mihaela, care şi-a realizat baremul A pentru Olimpiadă încă din luna februarie a anului trecut, la un Grand Prix de sală desfăşurat la Atena, cu timpul 1:59,80, a povestit ieri cum decurge o zi de antrenament la Izvorani: „Dimineaţa mă trezesc, mănânc, apoi ies la antrenament. La prânz mă odihnesc, iar după-amiază, am din nou antrenament. Dar din mai şi până în prezent nu am stat numai aici. La sfârşit de săptămână mergeam la diferite competiţii naţionale sau internaţionale“.

Este în formă

Soţul Mihaelei Neacşu, Marian, multiplu campion naţional al României, a fost foarte aproape în 2004 să obţină calificarea la Jocurile Olimpice găzduite de Atena, în proba de 400 de metri garduri. Avea performanţa de 51 de secunde şi 34 de sutimi, dar pentru calificare trebuia să scoată 49 de secunde.

De aceea, cu atât mai mult pregăteşte antrenamentele soţiei sale până la ultimul detaliu.

„Am lucrat mult la finiş, pentru că acolo am observat eu că Mihaela este deficitară. 600 de metri aleargă orice optsutist (practicant al probei de 800 m - n.r.), dar finişul este cel mai important. De aceea, ne-am axat să pregă

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 16 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum o ora
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 53 minute
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Amenda primită de Albert NBN, după ce a înjurat România pe scena Festivalului „Beach, Please!”

Adevarul acum 13 minute
Trapperul Albert NBN, care a înjurat România atunci când se afla pe scenă la festivalul „Beach, Please!”, a fost amendat miercuri, 16 iulie, de către Jandarmeria Română.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Tentative de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Avertismentul cetățenilor pentru autorități

Gandul acum 14 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră a transmis un avertisment cetățenilor, miercuri 16 iulie, cu privire la o serie de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. În ultima perioadă, mai multe persoane au reclamat că au primit apeluri de

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum 53 minute
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 17 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°