Scriam, în urmă cu un an, despre incredibila umilire a artiştilor Operetei, obligaţi să cînte, vara, pe scările teatrului, de fapt lîngă parcarea hotelului, „spaţiile neconvenţionale“ agreate de noua conducere extinzîndu-se apoi în supermarket sau la restaurante şi pizzerii, cei care refuzau să evolueze în asemenea locuri fiind în pericol de a rămîne pe drumuri. Iar acum cîteva luni, nume „grele“ din generaţia matură au semnat un protest adresat oficialilor, publicat şi în presă, comentat la televiziuni şi la Comisia de cultură a Parlamentului, directorul fiind aşteptat în zadar pentru a explica de ce a montat doar două operete în cei doi ani de cînd conduce instituţia, de ce a casat toate decorurile zecilor de producţii anterioare sau de ce mulţi dintre solişti nu au mai apărut pe scenă de peste un an, pentru că nu-şi găsesc locul în musicalurile sau spectacolele de dans puse în scenă. Ei bine, trebuie să recunosc abilitatea directorului Răzvan Dincă de a „schimba foaia“, semn că, de fapt, a citit cu atenţie reproşurile din presă, dar şi că încearcă o aplanare a conflictelor interne, chiar dacă şochează prin maniera în care i-a tratat pînă şi pe membrii Comisiei de evaluare de la minister. Printr-o mişcare extrem de inteligentă, a transferat stagiunea estivală în Parcul Herăstrău, unde s-a amenajat special o scenă „adevărată“ (cam aproape de stradă, concertele fiind bruiate de sirene, claxoane etc.), pe care în fiecare duminică, la ora 20, artiştii prezintă programe diverse şi atractive, interpreţi fiind… mai ales semnatarii protestului, fericiţi să fie din nou aplaudaţi de un public numeros (depăşind chiar şi cele mai optimiste aşteptări), confirmînd astfel că sînt îndrăgiţi şi astăzi de iubitorii genului. Mai mult, soprana Bianca Ionescu a coordonat concertul inaugural, a semnat şi programul de sală şi a apărut pe scenă în cîteva secvenţe. Se numeşte manage